România pierde 32 de miliarde de lei pe an doar din TVA, în lipsa digitalizării în sectorul public. Costul facturilor este de zece ori mai mare

„Deficitul de TVA reprezintă mai mult decât simpla fraudă și evaziune, el oferă şi o estimare a pierderilor de venituri din cauza fraudelor și a evaziunii fiscale, a evitării obligațiilor fiscale, a falimentelor, a insolvențelor financiare, precum și a erorilor de calcul”, spune Liviu Apolozan, fondator DocProcess, DocProcess, companie antreprenorială locală specializată în dezvoltarea de soluţii digitale pentru automatizarea proceselor de business.

În 2018, România a eșuat în a recupera 1/3 (33,8%) din taxa pe valoare adăugată datorată, ceea ce înseamnă o pierdere de peste 30 de miliarde lei. Pentru 2019, această sumă se așteaptă să crească la 32 de miliarde lei, în linie cu tendința din ultimii trei ani, conform căreia valoarea totală a impozitelor datorate crește și, în ciuda decalajului care scade în puncte procentuale, valorile absolute continuă să crească. Pentru 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, Comisia Europeană preconizează un deficit de TVA și mai mare la nivelul UE. Informaţiile sunt obţinute din cel mai recent raport privind deficitul de încasare a TVA (VAT Gap), care măsoară diferența globală dintre veniturile din TVA preconizate şi suma efectiv colectată la nivel de țară, publicat în luna septembrie 2020 de Comisia Europeană.

„Deficitul de TVA din România este unul alarmant și arată în mod clar ineficiența autorităților locale de a colecta sumele datorate. Astfel, rezultatele studiului DESI evidențiază și mai mult faptul că lipsa digitalizării sectorului public, dar și a celui privat, și că abilitățile digitale aproape inexistente ale populației românești se transpun direct în ineficiența ridicată a întregului sistem fiscal românesc”, precizează Liviu Apolozan.
În România, majoritatea companiilor procesează în continuare facturile manual, multe industrii încă emit și trimit facturi pe hârtie către client. Procesul este ineficient și costisitor, în special în cazul companiilor care emit sau procesează un număr foarte mare de facturi. Studiile de specialitate arată că pentru entitatea emitentă de facturi, acest proces aduce în general, întârzieri semnificative la plată.

Pentru a oferi un exemplu concret, DocProcess a realizat un studiu de caz pe unul dintre clienți, Cora, un lanț de hypermarketuri din România. „Studiul a arătat că retailerul a economisit 150.000 euro în 18 luni, doar prin simpla migrare a 93% dintre furnizorii săi către facturarea electronică. În afară de suma economisită, trecerea la facturarea electronică a condus la facturi 100% corecte, reducând astfel sarcinile banale ale personalului din departamentul financiar, plata mai rapidă către furnizori, accesul în timp real la informații despre starea fluxului de numerar, precum și o raportare juridică mai precisă și mai rapidă și un proces mai eficient de recuperare a TVA-ului de la stat”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Apolozan.

Studiile internaționale asupra companiilor private indică faptul că prelucrarea manuală a unei facturi costă între 10 și 15 euro, în funcție de țară și perimetrul studiului, în timp ce cu un proces complet automatizat, acest cost scade la 1-2 euro. Pentru sectorul public românesc, care are unul dintre cel mai mare număr de angajați pe cetățean din întreaga UE, acest cost de prelucrare a facturilor pe hârtie este semnificativ mai mare.

„La DocProcess, am efectuat un studiu asupra clienților noștri, companii private, care a demonstrat clar că investiția în sistemul digital este recuperată într-o perioadă cuprinsă între 2-6 luni, în funcție de complexitatea proiectului și de numărul de sarcini automatizate. Dacă se implementează corect, alături de parteneri corespunzători și utilizând tehnologie de ultimă generație, investiția în sistemul de facturare electronică din România ar putea fi recuperată chiar și într-o lună, în timp ce beneficiile vor continua să fie colectate de-a lungul anilor”, spune Liviu Apolozan.

România și Directiva 2014/55/UE

UE a făcut primul pas către digitalizarea sectorului public în 2014, când a adoptat Directiva 2014/55/UE privind facturarea electronică în achizițiile publice. Ca urmare a intrării în vigoare a directivei, toate entitățile publice europene trebuie să poată primi și prelucra facturi electronice conform standardului european privind facturarea electronică. Organele guvernamentale centrale au primit termen limită pentru a respecta această obligație data de 18 aprilie 2019 iar toate celelalte entități publice au avut ca termen data de 18 aprilie 2020. Fiecare stat membru al UE are obligația să își redacteze propria transpunere a legii pentru a adapta modelul de facturare electronică în cadrul legislativ național.

România, una dintre puținele țări care nu a respectat termenul, a primit o prelungire de un an, urmată de o altă prelungire de încă un an pentru transpunerea directivei. Fiindcă a trecut și al doilea termen limită, în prezent România așteaptă decizia organelor UE cu privire la următorii pași care ar trebui realizați cu privire la implementare. Pandemia de COVID-19 a contribuit oarecum la o păsuire din partea UE a României în ceea ce privește încălcarea termenului.

Transpunerea directivei ar reprezenta primul pas către un mediu digitalizat. De asemenea, ar contribui la creșterea transparenței organismelor publice – aspect dorit și așteptat de către publicul general. Trecerea la facturarea electronică complet automatizată este exact măsura care ar ajuta entitățile publice să contribuie la modernizarea infrastructurii de plăți interne și să reducă costurile comerciale. Acest lucru se realizează printr-un control sporit asupra fluxului de numerar, costuri reduse pentru materii prime, reducerea impactului asupra mediului înconjurător, reducerea erorilor de date și procesarea mai rapidă și mai ieftină.

În concluzie, aşa cum spuneşi Liviu Apolozan, România nu ar trebui să adopte transformarea digitală doar la indicațiile Uniunii Europene, ci pur și simplu pentru că remedierea deficitului de TVA ar ajuta guvernul să utilizeze cantități semnificative de capital care, altfel, este pierdut.

În 2019 deficitul de TVA a fost de 32 de miliarde lei. Potrivit celui mai recent raport al Ministerului Finanțelor, bugetul general consolidat în primele opt luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 54,77 de miliarde lei. Acest lucru arată clar cât de semnificativă este suma pe care România o pierde în fiecare an din necolectarea de TVA.