România pierde anual 6% din PIB-ul naţional din cauza deficitului de talente

Economica.net
11 10. 2018
12185051_custom_behavioral_interview_design_44546200

Companiile antreprenoriale din Europa consideră că gradul de reglementare şi birocraţia de la nivelul economiilor locale ameninţă într-o măsură mult mai mare dezvoltarea activităţii pe care o derulează, comparativ cu reglementările şi birocraţia de la nivelul UE, arată datele sondajului PwC European Private Business Survey. În cadrul studiului, care a chestionat 2.447 de companii provenind din 31 de ţări europene, 39% dintre respondenţi apreciază că birocraţia de la nivel local este o provocare, faţă de 29% care considerau că birocraţia la nivelul Uniunii Europene pune probleme.

Această percepţie a fost întâlnită cu precădere în ţări precum Croaţia, Grecia, Finlanda, Ungaria, Italia şi Marea Britanie. De exemplu, aproape 71% dintre respondenţii din Grecia apreciau birocraţia elenă drept o problemă, comparativ cu 24% care arătau cu degetul spre cea din UE.

Companiile antreprenoriale din Europa de Est au fost cele mai vocale când a venit vorba despre dificultatea de a angaja personal calificat. Raportat la PIB-urile naţionale, pierderile economice ca rezultat al deficitului de talente indică cifre îngrijorătoare pentru ţări precum Bulgaria (13,2%), România (6%), Polonia (5,7%), Malta (5,6%) şi Ungaria (5,2%). Aceste procente însumează 46,4 miliarde de euro pierdute numai din această cauză. Cele mai afectate sunt sectorul construcţiilor şi al producţiei.

„România pierde anual 6% din PIB-ul naţional numai din cauza deficitului de talente. Disponibilitatea personalului calificat depinde de factori precum libera circulaţie a forţei de muncă, inclusiv uşurinţa obţinerii permisului de muncă pentru cetăţenii non-UE precum şi sisteme de educaţie care asigură absolvenţilor pregătirea corespunzătoare. Ar fi necesară modelarea sistemului de educaţie în concordanţă cu nevoile mediului de afaceri. Totodată, e de dorit o debirocratizare a relaţiei dintre stat şi contribuabil, secondată de investiţii în digitalizarea acestei interacţiuni, mai ales în condiţiile în care antreprenorii locali percep România ca având cel mai înalt grad de birocraţie (80%) dintre toate ţările chestionate’, consideră Mihai Aniţa, liderul Echipei Integrate de Servicii pentru Companiile antreprenoriale, PwC România.

La nivelul UE, competiţia (52%) şi deficitul de talente (43%) au fost indicate de cei chestionaţi drept cele mai mare ameninţări la adresa dezvoltării, mai presus de birocraţie şi reglementările interne.

Reprezentanţii companiilor antreprenoriale consideră că, din perspectiva posibilităţilor de creştere şi dezvoltare, este foarte importantă angajarea de forţă de muncă bine pregătită. Întrebaţi care este problema principală cu care se confruntă, aceştia precizau lipsa capacităţii lor de a recruta personal calificat. În acest context, deficitul de talente generează costuri masive pentru regiune, estimate la 324 de miliarde de euro anual, reprezentând venituri pierdute pentru companiile antreprenoriale. Cifra reprezintă echivalentul PIB-ului Portugaliei, Ungariei şi Croaţiei laolaltă.

Deficitul de talente vine într-un moment în care rata şomajului scade în Europa. Nivelul şomajului în UE28 s-a îmbunătăţit din 2013 şi s-a oprit la 7,1% în februarie 2018, comparativ cu 8% în urmă cu un an. Piaţa muncii devine tot mai rigidă într-un moment în care companiile antreprenoriale doresc să investească mai mult şi să recruteze mai mult personal calificat care să le ajute să îşi dezvolte afacerile. Una dintre probleme este că mulţi tineri nu pot accepta noi poziţii pentru că le lipsesc abilităţile necesare, în ciuda faptului că rata şomajului în rândul acestora este încă de peste 10% în multe economii din Europa.

Guvernele trebuie să trateze cu mai multă seriozitate problema deficitului de talente, având în vedere că sistemele de educaţie din multe dintre statele europene nu pregătesc suficient de mulţi absolvenţi cu aptitudinile necesare pentru cererea în creştere din rândul companiilor antreprenoriale. Această problemă va deveni mai urgentă având în vedere că cererea de personal bine pregătit creşte, iar companiile antreprenoriale investesc mai mult în tehnologiile digitale intensive, pentru a le face mai competitive.

Companiile antreprenoriale sunt optimiste în ceea ce priveşte perspectivele de dezvoltare în Europa, unde, în ciuda semnalelor recente de slăbiciune, regiunea s-a bucurat de aproximativ doi ani de creştere economică. Unele dintre cele mai optimiste companii antreprenoriale sunt din Austria, Finlanda şi Olanda. Chiar şi companiile din Marea Britanie şi Irlanda, unde Brexitul rămâne o problemă cotidiană, au o percepţie pozitivă şi vor continua să îşi menţină optimismul în următorul an. Accentul pe strategiile de dezvoltare digitală este puternic îndeosebi în rândul companiilor antreprenoriale din Scandinavia şi Europa de Vest, mai exact în state precum Norvegia, Olanda, Elveţia şi Austria.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion reprezentativ de 2.447 de companii antreprenoriale din 31 de ţări europene (UE28, Elveţia, Norvegia şi Turcia).