“România poate accepta noile ținte din Green Deal, dar în anumite condiții” – ministrul Economiei

Economica.net
20 10. 2020
virgil_popescu_06838700

„Aș vrea să vorbesc despre rolul pe care îl joacă Pactul Ecologic European. România poate accepta noile ținte în anumite condiții. Trebuie luate în considerare caracteristicile fiecărui stat membru și, totodată, trebuie să avem în vedere implicațiile socio-economice pe termen lung. Trebuie să transformăm aceste provocări în oportunități pentru dezvoltarea economiilor noastre”, a declarat Popescu la a noua ediției a conferinței Romanian Energy Day, organizată de Centrul Român al Energiei.

Iată ce a mai spus ministrul Economiei pe această temă:

Consider că realizarea acestor obiective implică transformarea Sistemului Energetic care trebuie să se realizeze pe tehnologii curate, pe baza unor mecanisme competititve. Aceste transformări implică investiții semnificative în producție, în rețelele inteligente și așa mai departe precum și niste modele noi de piață bazate pe capacități energetice noi și pe inovație.

Trebuie să vedem noi modalități de valorificare a gazelor naturale care să sprijine procesul de integrare și de tranziție. Fondul pentru tranziție justă este un instrument care ne va ajuta să trecem cu bine peste acest proces.

Putem să trecem de la cărbune la regenerabile și la gaze mult mai ușor, cu ajutorul acesteia. În România avem în vedere tranziția energetică și avem în vedere faptul că gazele naturale și centrala nucleară joacă un rol din ce în ce mai mare.

 Totuși, trebuie să recunoaștem diferențele regionale și să avem în vedere resursele pe care le avem, precum și capacitatea de inovare. Trebuie să avem în vedere investițiile în zona offshore deoarece acolo sunt capacități mari de producție și, de asemenea, trebuie să avem în vedere inițiativele de cooperare care ne ajută să îndeplinim obiectivele de securitate energetică.

România și SUA au semnat un acord de cooperare interguvernamentală care va contribui la retehnologizarea centralei de la Cernavodă. Interesul SUA în acest proiect este binevenit pentru că avem nevoie de un investitor strategic matur, care să ne ajute cu proiectele noastre.

Toate acestea conferă credibilitate, dar și un semnal politic puternic în privinta implicării din partea Guvernului României în acest domeniu. Vrem sa facem toate aceste investiții în domeniul energiei nucleare împreună cu americanii, cu canadienii și cu francezii pentru a îndeplini toate obiectivele stabilite pentru anul 2030.

 Aceasta este o responsabilitate nemaipomenită, avem foarte multe oportunități în România astfel că ne vom ridica la înălțimea acestei sarcini și vom dezvolta toate capacitățile necesare pentru a susține întreaga economie națională.”

Pactul verde european (Green Deal) presupune ca, în anul 2050, economia europeană să fie neutră din punct de vedere al emisiilor, ceea ce presupune printre altele, pe termen scurt, renunțarea la arderea cărbunelui și, pe termen mediu, chiar și a gazelor naturale, și extinderea utilizării energiei din surse regenerabile