România poate deveni lider regional în industria auto şi în IT – Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea

România poate deveni lider regional în industria auto şi în IT, a declarat luni ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, la un eveniment de specialitate.
AGERPRES - lun, 28 oct. 2024, 14:28
România poate deveni lider regional în industria auto şi în IT - Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea

El a amintit, în context, de recenta semnare de către Guvern a contractelor de finanţare cu directorii Continental Automotive România, Bosch şi NXP Semiconductors, care reprezintă proiecte de importanţă strategică europeană pentru proiectare de microelectronică, cipuri, circuite pentru industria auto, scrie Agerpres.

„Este un element în care putem câştiga în competitivitate, dacă dezvoltăm acest segment. Mai important este faptul că sunt şi participanţi indirecţi, toate universităţile tehnice din România care vor primi finanţare, pentru că la aceste companii ajung 190 de milioane din cele 420 câte sunt cuprinse în PNRR, restul mergând către universităţi pentru dotarea laboratoarelor. Asta înseamnă că vom avea oportunitatea să pregătim super-ingineri, care vor şti să proiecteze partea aceasta de cipuri pentru industria auto şi nu numai”, a spus Oprea.

El a precizat că aşteaptă cu încredere şi ingineri pregătiţi pentru industria de apărare.

„Dacă ne uităm astăzi pe burse, o să vedem că, spre exemplu, în partea de fabricare a cipurilor, Taiwan are o anumită valoare de piaţă. Dar dacă ne uităm pe bursa din Statele Unite, toate acele companii care n-au fabrică de producţie, dar care au inteligenţă, creativitate şi ştiu să proiecteze, sunt mult mai valoroase. Şi din punctul meu de vedere, aceasta poate fi o oportunitate pentru România”, a mai declarat ministrul Economiei.

Potrivit sursei citate, şi în industria IT România este în frunte. „La numărul de ingineri IT la mia de locuitori, suntem pe primul loc în Europa şi pe locul şase în lume. Trebuie să ne ultra-specializăm în acele domenii unde competitivitatea şi creativitatea inginerilor din România poate să facă diferenţa. Cred cu tărie că trebuie să câştigăm noi şi firmele care deja au reuşit să crească, să se internaţionalizeze, să învăţăm şi să stăpânim din nou noţiunea de lider”, a spus ministrul Oprea.

Ziarul Financiar a organizat luni evenimentul „Cele mai dinamice companii din România: Keep growing!”

Te-ar mai putea interesa și
Interzis la Wizz Air. De marți e valabil pentru toată lumea
Interzis la Wizz Air. De marți e valabil pentru toată lumea
Compania aviatică Wizz Air a anunțat că elimină plățile în numerar la bordul aeronavelor sale începând cu 1 aprilie 2025. De atunci, toate achizițiile se vor face doar cu cardul și prin......
Donald Trump șochează iar. Spune că nu îi pasă absolut deloc de creșterea prețurilor
Donald Trump șochează iar. Spune că nu îi pasă absolut deloc de creșterea prețurilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că "nu-i pasă deloc" de eventualele creşteri ale preţurilor ...
Elon Musk dă foc întregii lumi. Proteste în fața magazinelor Tesla
Elon Musk dă foc întregii lumi. Proteste în fața magazinelor Tesla
Mai multe sute de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în faţa magazinelor Tesla din Statele Unite, în cadrul a unei zile ...
Anunț pentru toți românii cu card la Raiffeisen! Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision la bancomat
Anunț pentru toți românii cu card la Raiffeisen! Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision la bancomat
Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision comision la bancomat dacă ai card la Raiffeisen? Aproximativ 90% dintre ...