România, premiată la New York pentru programul de educaţie financiară derulat de către BNR şi MEN
‘Delegaţia României, formată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) şi ai Băncii Naţionale a României (BNR), a primit trofeul în cadrul ceremoniei anuale a Child and Youth Finance International 2014 (CYFI), desfăşurată la sediul ONU din New York, în prezenţa ambasadorului României la ONU, Simona Miculescu. Trofeul reprezintă recunoaşterea, la nivel mondial, a eforturilor depuse de către BNR şi MEN în domeniul educaţiei financiare a copiilor şi tinerilor din România, ca urmare a parteneriatului dintre cele două instituţii. ‘Global Money Week Award’ se acordă unei singure ţări din fiecare continent, fiind cea mai importantă dintre cele trei secţiuni premiate de către CYFI. Statele nominalizate la această categorie din Europa, în 2014, au fost România, Olanda şi Albania’, se arată într-un comunicat de presă al MEN remis vineri AGERPRES.
‘Global Money Week’ este un proiect iniţiat de organizaţia neguvernamentală CYFI, în anul 2012, care se desfăşoară anual, pe parcursul unei săptămâni.
În 2014, în acest program au fost implicaţi peste 3 milioane de copii şi tineri din 118 ţări ale lumii.
În România, la activităţile desfăşurate între 10 şi 17 martie 2014, de către BNR în parteneriat cu MEN, în toate sucursalele şi agenţiile băncii centrale din ţară, au participat peste 6.100 de elevi din şcoli şi licee, din 19 judeţe şi municipiul Bucureşti.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, consideră că acest trofeu a fost obţinut de către toţi copiii şi tinerii din România participanţi la ‘Global Money Week’ şi felicită echipele de implementare formate la nivelul celor două instituţii, al inspectoratelor judeţene, agenţiilor şi sucursalelor BNR, dorind ca acest proiect, alături de alte activităţi în domeniul educaţiei financiare, să fie dezvoltat şi consolidat în anul 2015.