România primește ajutor din partea Italiei, Elveției, Austriei, Germaniei, Ungariei, Poloniei și OMS pentru lupta împtriva pandemiei
„Ieri, am avut o videoconferinţă cu Centrul de coordonare a situaţiilor de urgenţă din cadrul Comisiei Europene, cu toate ţările membre, unde s-a discutat despre nevoile României şi ale altor ţări care sunt acum cu probleme şi unde s-a stabilit ce ajutor urmează să ajungă în cel mai rapid timp şi în România. Dintre ajutoarele deja sosite în România, vorbim de Italia – 5.206 fiole de anticorpi monoclonali, care au fost distribuite de Ministerul Sănătăţii. Au ajuns medicamentele la 134 de unităţi sanitare cu paturi pentru tratarea unui număr de 2.603 pacienţi. Sprijinul care ni l-a acordat Ambasada Elveţiei, pe lângă firma fabricantă de Tocilizumab, şi aici vorbim de un număr de doze care urmează să ajungă. Este, din păcate, unul care este limitat, dar, cum ştiţi, Tocilizumabul este una din problemele majore în toată lumea, nu numai în România, din cauza lipsei de livrare din partea firmei. Se găsesc alternative, acum se discută de alternative pentru înlocuire”, a declarat Arafat, după şedinţa de Guvern de vineri.
El a adăugat că apelul de sprijin pentru diferite categorii de materiale şi echipe medicale a fost transmis la Uniunea Europeană şi afişat şi pe site-ul de sprijin pentru dezastre al NATO. „De acolo, de fapt, unele ţări au aflat şi au revenit să se intereseze pentru a acorda sprijinul”, a explicat Raed Arafat.
Austria a trimis mai multe medicamente de terapie intensivă, iar un avion militar transportă în această ţară doi pacienţi cu COVID-19. Cu Germania s-a finalizat partea oficială a documentelor pentru dozele de anticorpi monoclonali care urmează să ajungă în România în următoarele zile.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii va trimite teste antigen şi concentratoare de oxigen, în timp ce Polonia a oferit anumite echipamente şi materiale şi vineri se face al doilea transfer de pacienţi către această ţară.
„Continuă şi sprijinul Ungariei, cu preluarea de pacienţi. Sunt peste 30 de pacienţi acolo deja şi acest sprijin continuă, sunt în discuţii cu colegii noştri de la Centrul de coordonare şi de la judeţele limitrofe frontierei pentru trimitere de pacienţi la nevoie”, a precizat şeful DSU.