Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, că România va primi suplimentar, în luna martie, 170.000 doze de vaccin BioNTech-Pfizer şi va putea astfel să-şi extindă capacitatea de vaccinare pentru a limita răspândirea virusului „în zonele puternic afectate”.
El a explicat că aceste doze vor ajunge în România după ce Comisia Europeană a negociat cu BioNTech-Pfizer furnizarea anticipată a unui număr mai mare de doze pentru accelerarea vaccinării în zonele unde există focare.
„Veşti fantastice pentru români! România primeşte suplimentar, în luna martie, peste 170.000 doze de vaccin produs de BioNTech-Pfizer, datorită cărora va putea extinde capacitatea de vaccinare pentru a limita răspândirea virusului în zonele puternic afectate. Comisia Europeană a negociat cu BioNTech-Pfizer furnizarea anticipată a unui număr mai mare de doze, care să permită accelerarea vaccinării în zonele de focar. Încă 4 milioane de doze vor putea fi distribuite către statele membre, echitabil, în funcţie de populaţia acestora, până la finalul lunii martie, suplimentar faţă de dozele deja programate pentru livrare în aceasta luna”, scrie Cîţu pe Facebook.