România, printre statele UE cu cea mai scăzută rată a şomajului, în decembrie – Eurostat

Rata şomajului s-a menţinut la 7,5% în Uniunea Europeană în decembrie şi la 8,3% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, iar printre ţările cu cele mai scăzute rate ale şomajului se află şi România, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) citate de Agerpres.
Economica.net - lun, 01 feb. 2021, 11:03
România, printre statele UE cu cea mai scăzută rată a şomajului, în decembrie - Eurostat

 

 

 

În rândul celor 27 de state membre ale UE, în decembrie, cele mai ridicate rate ale şomajului s-au înregistrat în Spania (16,2%), Lituania (10,1%) şi Italia (9%), iar cele mai scăzute în Cehia (3,1%), Polonia (3,3%), Olanda (3,9%), Malta (4,5%), Germania (4,6%), Slovenia (4,7%), Bulgaria (4,8%) şi România (4,9%).

Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 13,671 milioane de persoane (din totalul populaţiei estimat la 330 de milioane) erau în şomaj în cursul lunii decembrie, cu 55.000 mai multe decât în noiembrie.

Comparativ cu decembrie 2019, numărul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă a urcat cu 1,951 milioane în UE şi cu 1,516 milioane în zona euro.

În decembrie, 3,138 milioane de tineri din UE nu erau angajaţi, din care 2,590 milioane erau în zona euro. Rata şomajului în rândul celor sub 25 de ani s-a situat la 17,8% în Uniunea Europeană în decembrie şi la 18,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă.

În rândul femeilor din UE, rata şomajului era de 7,9% în decembrie, stabilă faţă de luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaţilor rata şomajului era de 7,1% în decembrie, de asemenea stabilă faţă luna precedentă.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a înschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București a înschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de la Bucureşti a închis cu scăderi pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 87,58 de milioane de lei (17,59 de milioane de euro)....
Nuclearelectrica va cumpăra de la grupul omului de afaceri Teofil Mureșan terenul pe care se va construi centrala nucleară cu SMR de la Doicești
Nuclearelectrica va cumpăra de la grupul omului de afaceri Teofil Mureșan terenul pe care se va construi centrala nucleară ...
Nuclearelectrica va solicita acordul acționarilor pentru a cumpăra, la valoarea de piață, terenul pe care ar urma să ...
FOTO Încă o fabrică emblematică se transformă în magazine și apartamente. Braiconf vrea un credit de 10 mil. euro pentru un proiect de reconversie urbană
FOTO Încă o fabrică emblematică se transformă în magazine și apartamente. Braiconf vrea un credit de 10 mil. euro ...
Braiconf SA, unul dintre cei mai mari producători autohtoni de cămăşi din ţara noastră, vrea să ia un credit de 10 ...
Se scumpesc din nou țigările
Se scumpesc din nou țigările
Nivelul accizei specifice la ţigarete, în perioada 1 aprilie 2025 - 31 martie 2026 inclusiv, este de 560,86 de lei/1.000 ...