România, printre ţările cu cele mai multe accidente feroviare din UE – Eurostat
În perioada 2010 – 2018, numărul accidentelor feroviare grave în UE a scăzut cu aproape 25%, la 1.721 accidente, cu 571 mai puţine decât în 2010.
Cel mai comun tip de accidente implică persoane neautorizate lovite de tren pe calea ferate. În 2018, au fost 973 de astfel de accidente, reprezentând mai mult de jumătate (57%) din totalul numărului de accidente.
O altă categorie importantă o reprezintă accidentele produse la trecerea la nivel cu calea ferată, inclusiv accidente în care sunt implicaţi pietoni. Cu 447 de accidente, această categorie reprezintă 26% din totalul numărului de accidente în 2018.
În 2018, cele mai multe accidente feroviare din UE au avut loc în Germania (302), Polonia (275), Ungaria (162) şi România (132), iar cele mai puţine în Luxemburg (2) şi Irlanda (6).