România, printre ţările UE cu cea mai mare creştere a vânzărilor cu amănuntul în iulie

 Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a crescut în iulie cu 3,8%, comparativ cu luna similară din 2020, în timp ce în zona euro avansul a fost de 3,1%, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
AGERPRES - vin, 03 sept. 2021, 13:07
România, printre ţările UE cu cea mai mare creştere a vânzărilor cu amănuntul în iulie

În UE, vânzările de combustibili auto au crescut cu 2% în iulie, comparativ cu iulie 2020, cele de produse non-alimentare au urcat cu 5,7%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi tutun au înregistrat un avans de 1,3%.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în iulie, comparativ cu aceeaşi lună din 2020, s-a înregistrat în Bulgaria (20,2%), Croaţia (12,9%), Lituania (12,4%), Malta (11,4%), Estonia (11%), Slovenia şi România (ambele cu 8,4%), singurele scăderi fiind în Luxemburg (minus 5,6%), Austria (minus 2,4%), Germania (minus 0,3%) şi Spania (minus 0,1%).

În iulie, comparativ cu luna precedentă, volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu 2,3% în zona euro şi cu 1,9% în Uniunea Europeană. În iunie, volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 1,8% în zona euro şi cu 1,4% în UE faţă de luna mai.

În UE, vânzările de combustibili auto au scăzut cu 0,9% iulie, comparativ cu luna precedentă, cele de produse non-alimentare cu 2,9%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi tutun au coborât cu 0,7%.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în iulie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Croaţia (2,5%), Malta (2,3%) şi Luxemburg (2,2%), iar cel mai semnificativ declin în Irlanda (minus 5,9%), Germania (minus 5,1%) şi Austria (minus 3,9%).

România a raportat o creştere de 0,1% în iulie, comparativ cu luna precedentă, după un declin de 1,1% în iunie.

Cele mai noi
Te-ar mai putea interesa și
6 dintre cele 17 imobile consolidate seismic se află în execuție. Proprietarii plătesc în medie circa 472,5 euro
6 dintre cele 17 imobile consolidate seismic se află în execuție. Proprietarii plătesc în medie circa 472,5 euro
Șase dintre cele 17 imobile consolidate seismic prin fonduri PNRR se află în prezent în execuție, precizează directorul executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu......
Teheranul, oraș cu 10 milioane de locuitori, pare gol, transmit iranienii, înainte ca internetul să fie oprit
Teheranul, oraș cu 10 milioane de locuitori, pare gol, transmit iranienii, înainte ca internetul să fie oprit
Un oraș cu 10 milioane de locuitori este șocant de pustiu, au apucat să transmită iranienii despre Teheran, înainte ...
Israelul a atacat Iranul cu 25 de avioane de luptă, care au lovit 40 de obiective din vestul țării
Israelul a atacat Iranul cu 25 de avioane de luptă, care au lovit 40 de obiective din vestul țării
Armata israeliană a informat că aproximativ 25 de avioane de luptă au atacat peste 40 de obiective militare în vestul ...
Fără surprize în SUA. Fed menţine nivelul pentru dobânda cheie
Fără surprize în SUA. Fed menţine nivelul pentru dobânda cheie
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut miercuri, fără surprize, nivelul dobânzii neschimbat pentru a patra oară consecutiv, ...