România produce 11% din merele UE, însă cantitățile stagnează din 2022. Nici producția de pere nu a fluctuat. Există premisa creșterii prețurilor
România ar putea produce anul acesta 406.000 de tone de mere, la fel ca și anul trecut dar cu 1% sub media ultimilor cinci ani, în timp ce producția de pere ajunge la 18.000 de tone, la fel ca anul trecut, dar cu 7% sub media ultimilor cinci ani, arată ultimele date ale WAPA, asociația europeană de profil.
Țara noastră este al șaptelea producător european de mere, având o cotă de piață pe segmentul comercial de 11%, potrivit datelor USDA, la fel ca și Franța și Italia. Liderul european este Polonia care asigură 31% din marfa comercializată la nivel comunitar. În ceea ce privește perele, producția locală ne plasează pe locul 11, cei mai mari producători fiind Belgia, Olanda și Spania. La nivelul UE, producția de pere este estimată la 1,7 milioane de tone, cu 12,8% sub producția anului trecut și cu 11,8% sub media ultimilor cinci ani.
Din estimările WAPA, 2023 va fi un an obișnuit pentru producția de mere, înscriindu-se în trendul ultimilor cinci ani. Însă față de 2022, se estimează o scădere cu 3,3% până la 11,4 milioane de tone.
Se preconizează că 60% din producție va fi consumată în stare proaspătă, în timp ce 40% va fi procesată.
„De-a lungul anilor, suprafața cultivată cu mere din UE este în scădere, dar randamentul la hectar tinde să crească. Anul acesta, seceta și temperaturile ridicate au afectat mari părți din UE în diferite perioade ale anului. Portugalia și Spania s-au confruntat cu o secetă severă în primăvară, în timp ce nordul și nord-estul UE au suferit din cauza lipsei de precipitații în iunie și iulie”, se arată într-un raport al Asociației.
De asemenea, 2023 a fost un an dificil pentru cultivatori care s-au confruntat cu o creștere a costurilor față de anii anteriori. ” Costurile de producție au crescut din cauza prețurilor mai mari la inputuri precum și la energie, îngrășăminte, produse de protecție a plantelor, forța de muncă și logistică. În plus, Regulamentul UE privind utilizarea durabilă a pesticidelor va avea un impact asupra capacității fermierilor de a-și proteja livezile împotriva dăunătorilor și bolilor”, atrage atenția Asociația.
Nu în ultimul rând, piața ar putea fi afectată de puterea de cumpărare în scădere și de competiția cu alte fructe. În plus, piața de export este tot mai greu de penetrat din cauza concurenței foarte puternice din partea Turciei pe piața indiană. Inflația ridicată permite Turciei să vândă ieftin.
Cât despre piața perelor, recolta mică din UE și stocurile reduse de pere ar trebui să ducă la creșterea prețurilor, spun analiștii. Germania este cea mai mare piață de desfacere a perelor din UE, însă consumul de pere în UE este în scădere, în special în Spania și Italia.
Mai puține mere bio. Costurile de producție sunt mai mari
Potrivit sursei citate, se preconizează că producția ecologică va scădea la 683.000 de tone, față de 722.000 de tone în 2022, ceea ce va duce ponderea producției ecologice în producția totală de mere din UE la șase procente (2022: 6,14 %). Cifra este cu mult sub obiectivul de 25 % pe care UE și l-a stabilit pentru 2030, ceea ce face foarte puțin probabilă atingerea acestui obiectiv.
Importurile de mere și pere în România
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, România a importat în primele cinci luni ale anului 66.100 de tone de mere proaspete, în valoare de 31,7 milioane de euro, cu 23,7% mai mult în volum decât în perioada similară a anului trecut.
În 2022, importurile totale au fost de 94.000 de tone în valoare de 43,7 milioane de euro. Cele mai multe cantități vin din Polonia, Moldova și Germania.
Exporturile sunt nesemnificative, de 58,3 tone în orimele cinci luni ale anului.
Importurile de pere s-au cifrat în primele cinci luni ale anului la peste 15.100 de tone în valoare de 16 milioane de euro, cu 9,6% mai mult decât în aceeași perioada a lui 2022.