România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova

Economica.net
21 02. 2016

Exportul mărfurilor româneşti s-a ridicat la 820 milioane de dolari, iar importul din Republica Moldova la 532 milioane de dolari. Soldul tranzacţiilor comerciale bilaterale a fost de 288 milioane de dolari, în favoarea României, precizează comunicatul.

Cea mai mare pondere în volumul mărfurilor exportate în Republica Moldova o au produsele minerale, peste 35%, urmate de maşini, aparate şi echipamentele tehnice, cu peste 21% din total. Principalele categorii de mărfuri achiziţionate din Republica Moldova sunt maşini, aparate şi echipamente tehnice (peste 43%), precum şi metale comune şi articole metalice (peste 20%).

La data de 31 decembrie 2015, Republica Moldova ocupa locul 4 la export în comerţul României cu ţările din afara UE şi locul 8 la import. De asemenea, la sfârşitul lunii decembrie 2015, în România erau înregistrate 4673 de societăţi mixte cu participare din Republica Moldova, cu un capital investit în sumă de 47,96 milioane de dolari, indică acelaşi comunicat