România retrocedată. Inventarierea terenurilor este finalizată în 90% dintre localităţi, dar imobilele mai aşteaptă

Economica.net
05 02. 2015
teren_03405100

Aproximativ 90% dintre autorităţile locale au finalizat procesul de inventariere a terenurilor disponibile spre a fi restituite celor deposedaţi ilegal în perioada comunistă, a declarat pentru ECONOMICA.NET George Băeşu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). Situaţia imobilelor este însă incertă întrucât Curtea Constituţională a admis, în parte, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea unei OUG (nr 115/2013) pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia retrocedărilor, reglementată printr-un alt act normativ (165/2013). Drept urmare, Legea va fi retrimisă în Parlament. „Situaţia este neclară. Curtea Constituţională a găsit că este neconstituţional un act  din Legea de aprobare a OUG, care nu are, de fapt legătură cu acest OUG. Pe noi nu ne interesau însă acele termene (termene-limită până la care consiliile locale erau obligate să finalizeze inventarierea terenurilor disponibile pentru a fi retrocedate m.red), pentru că în 90% dintre localităţi inventarierea s-a încheiat deja. Mai există probleme în unele judeţe, dar am discutat  cu prefecţii la finele anului trecut şi li s-a dat un termen să finalizeze situaţia. Deja putem da drumul la emiterea titlurilor de proprietate”, a declarat preşedintele ANRP.

Situaţia clădirilor revendicate-o problemă

Oficialul susţine însă că retrocedarea imobilelor este în impas, în condiţiile în care prin Legea de aprobare a OUG se simplifica şi clarifica procedura. ”  Legea 165 ( privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire m.red) specifica o anumită procedură prin care se puteau face retrocedările, procedură care s-a dovedit foarte greu de pus în aplicare. Şi atunci am venit în Parlament cu modificări la acest OUG. Pe noi, acest lucru ne interesează să treacă, pentru că avem mai multe imobile pe care nu le putem retroceda. Sunt multe cereri in Transilvania, din partea Bisericii, atât cea Ortodoxă cât şi cea Catolică”, a mai explicat preşedintele ANRP.

Modificările, care ar fi trebuit să intre în vigoare prin Legea de aprobare a OUG, se referă la  perioada menţinerii afectaţiunii de interes public, de 10 ani, timp în care, potrivit Legii respinse de Curtea Constituţională, „noul proprietar beneficiază de plata unei chirii.

Amânări peste amânări

Potrivit Legii pe care Curtea Constituţională a declarat-o, în parte, neconstituţională, termenul până la care comisiile locale trebuia să finalizeze  procedura de inventariere a terenurilor era 10 mai 2015. Aceasta după ce, acest deadline a fost prelungit prin mai multe acte normative. Iniţial, situaţia trebuie să fie gata în decembrie 2013, însă în ultimele zile ale lui 2013 Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă (OUG 115/2013) şi a prelungit termenul iniţial cu 180 de zile, până la sfârşitul lunii iunie 2014. Ulterior, prin legea de aprobare a OUG nr.115/2013, Parlamentul României a dorit să prelungească acest termen cu încă 90 de zile, numai că, în iulie 2014, preşedintele României a trimis actul normativ Parlamentului, spre reexaminare. 
Cererea a fost reexaminată de Senat, discutată în plenul camerei Deputaţilor şi s-a ajuuns la o nouă formulă adoptată de Camere şi retrimisă către Preşedintele României, care a făcut o  sesizarea de neconstituţionaliatate.