România riscă să piardă fonduri UE de 11,2 milioane de euro până la finalul lui iunie
Eurodeputata PSD a afirmat, într-o întâlnire cu ziariştii români, că a primit această informaţie de la comisarul european pentru agricultură, irlandezul Phil Hogan.
‘Am avut o întâlnire cu comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, ieri (marţi – n.r.) seară, în cadrul Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, care a semnalat printre opt ţări care nu au preluat fondurile europene destinate sectorului laptelui şi al cărnii şi România, căreia i-au fost alocate 11,2 milioane de euro pentru a ajuta aceste sectoare’, a spus Viorica Dăncilă.
Ea şi-a exprimat dezamăgirea în legătura cu situaţia dată, în contextul în care, la momentul împărţirii celor 500 de milioane de euro în cadrul acestui program de sprijin al celor două sectoare, a intervenit în Parlamentul European pentru a cere o repartizare mai echitabilă şi să nu se facă diferenţa între statele mai vechi şi cele mai noi.
‘Dar, din păcare, ieri (marţi – n.r.) ne-a spus că nu s-a preluat de către România nici măcar un euro, iar termenul limită este la sfârşitul lunii iunie. De aici se fac eforturi, nu spun că de către un anumit grup politic, de către majoritatea europarlamentarilor, pentru a aduce un plus, pentru a aduce fonduri pentru România, pentru a avea perspective, dar din păcate acest lucru trebuie făcut şi de către statul membru’, a precizat Dăncilă.
Eurodeputata spune că-şi explică cu atât mai puţin situaţia cu cât ministru al agriculturii este Achim Irimescu, cu care a lucrat foarte bine atât timp cât activa în cadrul Reprezentanţei României la UE.
‘Îl cunosc pe Achim Irimescu şi ştiu că este un profesionist în domeniu. Ştiu că cunoaşte foarte bine realitatea din România şi am lucrat foarte mult cu dumnealui când era la Reprezentanţă’, a afirmat Viorica Dăncilă.
‘Undeva este un blocaj, probabil nu ajunge unde trebuie mesajul până mai jos. Dar îi voi solicita domnului ministru o întâlnire să vedem ce se întâmplă cu aceste fonduri, care efectiv nu ajung în România’, a mai afirmat vicepreşedinta Comisiei AGRI.
Aceste fonduri neutilizate de România ar urma să se îndrepte către alte state membre. ‘Deja avem 15 care au depăşit suma alocată şi vor beneficia şi de sumele statelor care nu au atras aceste fonduri’, a subliniat ea.
În plus, a mai spus Viorica Dăncilă, România nu a cheltuit niciun euro pe perioada financiară 2014-2020.
‘În toamnă va fi o reproiectare a situaţiei financiare la jumătate de mandat şi mă întreb atunci ce vom spune, cum vom putea să ne menţinem suma, pentru că, aşa cum aţi văzut, se preconizează tăieri în anumite sectoare – şi este o luptă foarte mare a europarlamentarilor români să nu avem tăieri de la politica de coeziune, Politica Agricolă Comună – şi ducerea către alte sectoare, precum cel al migraţiei, pentru că toate măsurile care se iau trebuie dublate de o alocare bugetară’, a mai afirmat Dăncilă.