România/Schengen – Raportul şi concluziile misiunii de evaluare vor fi prezentate miercuri, 26 octombrie

25 10. 2022
schengen ue 5345657

„După vizita misiunii voluntare de evaluare în România şi Bulgaria (care s-a încheiat pe 15 octombrie), experţii principali ai Comisiei şi ai statelor membre îşi vor prezenta raportul şi concluziile Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen pe 26 octombrie. A venit timpul ca, acum, Consiliul să continue acest demers şi să facă paşii necesari pentru ca aceste ţări să adere pe deplin la zona Schengen”, a declarat Anitta Hipper, într-un e-mail remis luni Agerpres.

„Există un proces în desfăşurare la nivelul UE privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei. Din 2011, Comisia a pledat activ pentru definitivarea spaţiului Schengen. Comisia consideră că România, Bulgaria şi Croaţia au îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a adera”, a mai precizat oficialul european.

Anitta Hipper, care este purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru afaceri interne Ylva Johansson, a făcut aceste precizări ca răspuns la o solicitare a AGERPRES de a comenta votul din Camera Reprezentanţilor a parlamentului olandez, din 19 octombrie, asupra unei rezoluţii referitoare la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Menţionând că, timp de mulţi ani, guvernul olandez a votat împotriva intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen din cauza corupţiei şi a problemelor persistente cu crima organizată din ambele ţări – probleme care pot afecta funcţionarea securităţii frontierelor unei ţări Schengen şi, prin urmare, pot reprezenta riscuri de securitate pentru Ţările de Jos şi pentru întregul spaţiu Schengen -, rezoluţia solicită guvernului de la Haga să efectueze investigaţii suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România şi Bulgaria, iar până atunci să nu ia măsuri ireversibile.

În opinia eurodeputatei Sophia in’T Veld, membră a Partidului Democraţii 66 (D66) din Olanda, semnificaţia rezoluţiei este aceea ca Ţările de Jos să nu voteze în favoarea aderării României şi Bulgariei la Schengen.

”(…) parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru. Partidul meu a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare. (…) Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc” acest lucru, a declarat la 20 octombrie, la Strasbourg, Sophia in’T Veld pentru AGERPRES.

În Olanda, după alegerile parlamentare din 15-17 martie 2021 a fost semnat un acord de coaliţie pentru perioada 2021-2025 între Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD), Partidul Democraţii 66 (D66), Apelul Creştin-Democrat (CDA) şi Uniunea Creştină (CU). Acest guvern de coaliţie este condus Mark Rutte (VVD), care s-a aflat şi în fruntea coaliţiei precedente ce s-a opus constant aderării României la spaţiul european de liberă circulaţie, invocând probleme cu justiţia şi cu respectarea statului de drept în ţara noastră.

Rezoluţia, cu numărul 1849, a fost propusă de deputatul Jeroen van Wijngaarden, membru al Camerei Reprezentanţilor (camera inferioară) a parlamentului din partea Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD), condus de premierul Ţărilor de Jos, Mark Rutte. Prezent la şedinţa plenară la care s-a votat rezoluţia, şeful guvernului a spus că aceasta este hotărârea Camerei şi aceasta este politica în vigoare, conform transcrierii intervenţiilor, publicată pe site-ul legislativului.

Extinderea spaţiului Schengen este o prioritate clară a Preşedinţiei cehe a Consiliului UE, care rămâne pe deplin angajată să înlesnească acest proces şi să-l facă cât mai uşor posibil, a declarat marţi, tot prin e-mail, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei cehe a UE, Eva Hrncirova.

După ce Grupul de lucru pentru chestiuni Schengen va fi informat miercuri cu privire la rezultatele vizitelor voluntare din Bulgaria şi România, ”următorii paşi vor include discuţii în cadrul organismelor de resort ale Consiliului asupra proiectului de decizie în vederea Consiliului JAI din 8 decembrie”, a declarat ea, adăugând că, ”în mod evident, ne coordonăm activitatea cu Comisia Europeană”.

Decizia finală cu privire la extinderea spaţiului Schengen este luată în unanimitate de membrii UE care fac parte din acest spaţiu de liberă circulaţie. În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).