România se pregăteşte pentru iarna demografică. Suntem în topul ţărilor UE cu cea mai mare scădere a populaţiei în 2015

Economica.net
08 07. 2016
oameni_populatie_29651100

În 2015, populaţia a crescut în 17 state membre şi a scăzut în 11 state membre. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Luxemburg (23,3 la 1.000 de rezidenţi), Austria (14,4), Germania (11,8), Malta (11,7), Suedia (10,6), Danemarca (8,4) şi Belgia (7,2 la 1.000 de rezidenţi). În schimb, cele mai mari scăderi ale populaţiei au fost înregistrate în Lituania (minus 11,3 la 1.000 de rezidenţi), Letonia (minus 8,7), Croaţia (minus 8,2), Bulgaria (minus 6,7), Grecia (minus 6) şi România (minus 5,6 la 1.000 de rezidenţi).

Citeşte şi Iarna demografică e aici: vom avea taxe mai mari pe vicii, mai mulţi medici geriatri şi mai mulţi ani de muncă pentru bătrâni

Cum se pregăteşte statul pentru România pensionară

Datele Eurostat arată că România se numără şi printre statele membre UE cu cea mai mare mortalitate, pe primul loc fiind Bulgaria (15,3 decese la 1.000 de rezidenţi), urmată de Letonia şi Lituania (ambele cu 14,4 decese la 1.000 de rezidenţi), Ungaria (13,4 decese la 1.000 de rezidenţi) şi România (13,2 decese la 1.000 de rezidenţi).

Din cauza mortalităţii ridicate şi a natalităţii scăzute, România se numără printre cele 13 state membre UE care au înregistrat un spor natural negativ în 2015, diferenţa dintre dintre decese şi naşteri fiind cea mai mare în Bulgaria (minus 6,2 la 1.000 de rezidenţi), Croaţia şi Ungaria (ambele cu minus 4,0 la 1.000 de rezidenţi) şi România (minus 3,8 la 1.000 de rezidenţi).

Cu toate acestea, la 1 ianuarie 2016, România era a şaptea cea mai populată ţară din UE, 19,760 milioane locuitori sau 3,9% din populaţia totală a UE, fiind devansată doar de Germania (82,162 milioane locuitori sau 16,1% din populaţia UE), Franţa (13,1% din populaţia UE), Marea Britanie (12,8%), Italia (11,9%), Spania (9,1%) şi Polonia (7,4%).

Pe scenariile pesimiste, populaţia României va ajunge la 14-15 milioane în 30-40 de ani – preşedintele INS

Populaţia României va ajunge, potrivit unor scenarii pesimiste, la 14-15 milioane în următorii 30-40 de ani, a declarat preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei.

‘Fenomenul cel mai puţin plăcut pentru România este declinul demografic. (…) Este foarte greu să ajungem să echilibrăm nişte dezechilibre majore care au apărut în cei 25 de ani la nivelul populaţiei. (…) Este foarte greu să ajungi ca într-o perioadă rezonabilă să vii şi să echilibrezi structurile pe vârste. În opinia mea, problema mare a României nu este că am ajuns de la 23.200.000 în 1990 la 19.800.000 pe populaţia rezidentă. Problema majoră este că s-a schimbat radical structura populaţiei pe vârste. Aceasta este problema pe care o vom duce probabil în următorii 20-30 de ani şi, dacă vom merge pe scenariile pesimiste (…), probabil că vom ajunge la 14-15.000.000 într-o perioadă de 30-40 de ani’, a afirmat Andrei.

El a explicat că, deşi este normal ca populaţia României să urmeze tendinţa de la nivel european, se pot remarca şi unele ‘tendinţe neplăcute’, care nu sunt specifice Europei. Preşedintele INS a luat ca exemplu rata de fertilitate a fetelor cu vârsta de sub 15 ani, care, a punctat acesta, în România este ‘infinit mai mare’ decât la nivelul celorlalte state europene.

Un alt fenomen neplăcut care se face simţit în România şi care nu este caracteristic restului Europei se referă, potrivit lui Tudorel Andrei, la rata mortalităţii infantile, de 9 decese la 1.000 de nou-născuţi. Andrei a arătat că această rată este de trei ori mai mare decât media europeană şi reprezintă o problemă care nu se poate rezolva într-o perioadă scurtă.

Preşedintele INS a semnalat şi creşterea vârstei medii a populaţiei României, de la aproape 33 de ani în 1990 la 40-41 la nivelul anului 2015.

‘E o îmbătrânire galopantă a populaţiei, e drept, şi pe fondul migraţiei externe, din păcate, din categoria persoanelor tinere şi, în cazul femeilor, aflate în perioada de fertilitate’, a adăugat acesta.

‘Declinul populaţiei nu mai poate fi stopat. Ar putea fi redus ca intensitate doar. Societatea trebuie pregătită pentru astfel de evoluţii pe viitor’, a declarat Vasile Gheţău, director în cadrul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.

Populaţia rezidentă a României se reduce anual cu echivalentul a două oraşe mici

Populaţia rezidentă a României înregistrează o reducere de 80.000 de persoane, începând din 2014, echivalentul a două oraşe mici, conform INS.

‘La nivelul anului 2014 populaţia rezidentă se afla sub 20 de milioane, la nivelul populaţiei din anul 1966. Practic, mortalitatea ridicată, rata scăzută a fertilităţii de după 1989 au dus la această situaţie şi peste cele două fenomene naturale avem şi migraţia externă care avut o influenţă foarte mare asupra dinamicii populaţiei rezidente. Un lucru foarte interesant se referă la factorii care au dus la această modificare, cel puţin în orizontul de timp 1990-2014. Până în 2013 reducerea populaţiei rezidente s-a realizat în cea mai mare parte datorită migraţiei externe, în jur de 70-80%. După anul 2013, diferenţa dintre numărul de nou-născuţi şi persoane decedate determină o reducere a populaţiei rezidente. Practic, la nivelul anului 2014, avem o reducere a populaţiei rezidente de aproape 80.000 de peroane datorită factorilor naturali. Aceasta înseamnă că avem o dispariţie a două oraşe de nivel mic în fiecare an’, a spus Tudorel Andrei, preşedintele INS.

Populaţia Romaniei era de 14,1 milioane persoane în 1930 şi a avut un vârf în 1990, la 23,2 milioane. Acesta susţine că populaţia se află în descreştere de la 21,7 milioane în 2002 la 19,9 milioane de locuitori în 2014. Populaţia devine preponderentă în mediul urban începând cu anul 1985.

Conform datelor din Anuarul demografic al României, evoluţia structurii populaţiei pe grupe mari de vârstă arată amploarea fenomenului de îmbătrânire demografică a populaţiei: dacă în 1970 grupa de vârstă de 65 de ani şi peste reprezenta 8,6% din totalul populaţiei, în 2014 această pondere este aproape două ori mai mare (15,1%), în timp ce ponderea copiilor cu vârstă mai mică de 15 ani, care în 1970 depăşea un sfert din totalul populaţiei (25,9%), a scăzut semnificativ, la numai 14,9% în 2014.

Populaţia aptă de muncă se va reduce cu 44%, până în 2060

Populaţia aptă de muncă se va reduce cu 44% până în anul 2060, ajungând la aproximativ 7,51 milioane de persoane, potrivit unei publicaţii a Institutului Naţional de Statistică (INS), transmisă la solicitarea Agerpres. Declinul demografic al României capătă noi dimensiuni. O viziune realistă asupra dezvoltării economice şi sociale în următoarele decenii reprezintă pentru România o necesitate stringentă, având în vedere diminuarea populaţiei active, relevă datele INS.

‘Până în anul 2060, populaţia în vârstă de muncă (15 – 64 ani) se va reduce cu 44,0%, ajungând la aproximativ 7,506 milioane persoane. Scăderea populaţiei de 15 – 64 ani va fi moderată până în anul 2030 şi mai accentuată spre sfârşitul orizontului de proiectare (anul 2060), principalul factor al acestei evoluţii fiind scăderea naturală a populaţiei’, precizează INS.

În profil teritorial, populaţia de 15 – 64 ani va înregistra o scădere în toate regiunile ţării. Până în anul 2060 este anticipată o diminuare mai accentuată a populaţiei în regiunile Sud-Muntenia (cu aproape 1,139 milioane locuitori) şi Sud-Vest Oltenia (cu aproximativ 820.000 locuitori). Diminuări ale populaţiei între 603.000 şi 695.000 persoane se vor mai înregistra în regiunile Centru, Nord-Est şi Nord-Vest. Regiunile Sud-Vest Oltenia şi Vest vor continua să se încadreze, în anul 2060, în grupul celor cu cel mai mic număr al populaţiei adulte în vârstă de muncă (15 – 64 ani), la polul opus menţinându-se regiunile Nord-Est, Nord-Vest şi Bucureşti-Ilfov

Potrivit Institutului, pentru ambele sexe, o scădere semnificativă se va înregistra la grupele de vârstă 25 – 34 de ani şi 35 – 44 de ani.

‘Pe termen scurt, până în anul 2030, populaţia în vârstă de 15 – 64 ani se va menţine în jur de 12 milioane. După anul 2030, în populaţia în vârstă aptă de muncă vor începe să intre generaţiile mai puţin numeroase, născute după anul 2010. De aceea, segmentul 15 – 24 ani se va diminua treptat, ajungând să reprezinte, în anul 2060, 15,5% din totalul populaţiei de 15 – 64 ani. Grupele ‘mature’ de 35 – 44 ani din cadrul populaţiei apte de muncă se vor diminua în paralel cu creşterea populaţiei în prag de pensionare, creând în timp dezechilibre pe piaţa muncii. Dacă la 1 ianuarie 2015 ponderea populaţiei de 35 – 44 ani a fost de 23,1% din totalul populaţiei în vârstă de muncă, în anul 2060 ponderea populaţiei de 35 – 44 ani se va reduce la 19,5%. Ponderea populaţiei în vârstă de 55 – 64 de ani va creşte de la 20,3% (în anul 2015) la 23,7% din totalul populaţiei în vârstă de muncă (în anul 2060)’, spune INS.

În perioada 2004 – 2014, populaţia activă economic de 15 ani şi peste a scăzut de la 9,958 milioane persoane la 9,243 milioane persoane. Rata de activitate, calculată ca pondere a populaţiei active de 15 ani şi peste, la populaţia totală din aceeaşi grupă de vârstă, s-a diminuat de la 56,2% în anul 2004 la 54,9% în anul 2014.

INS mai spune că, pe sexe, valorile ratei de activitate a populaţiei masculine au fost mai mari faţă de ratele de activitate a populaţiei feminine. Ratele de activitate a populaţiei masculine au scăzut de la 64,4%, în anul 2004, la 64,2%, în anul 2014, în paralel cu scăderea ratelor de activitate a populaţiei feminine de la 48,5%, în anul 2004, la 46,2%, în anul 2014.

‘Populaţia inactivă a fost în anul 2014 de 10,681 milioane persoane, în scădere faţă de populaţia inactivă înregistrată în anul 2004 de 11,528 milioane persoane. Peste jumătate din persoanele inactive au domiciliul în mediul urban şi 57,9% din persoanele inactive sunt femei. În anul 2014, raportul de dependenţă economică arată faptul că 1.000 de persoane ocupate susţin economic 1.313 persoane inactive şi în şomaj, în scădere faţă de anul 2004 când raportul a fost de 1.344 persoane’, mai spune Institutul.

Populaţia activă economic de 15 – 64 ani, în anul 2014, a fost de peste 8,882 milioane persoane, în scădere cu peste 75.000 persoane în comparaţie cu populaţia activă din anul 2010 (8,958 milioane persoane).

În profil regional, populaţia activă a crescut, în anul 2014, faţă de 2010, în regiunile Bucureşti – Ilfov (cu 2,4%), Nord-Vest (cu 2,0%) şi Nord-Est (cu 0,8%), dar a înregistrat scăderi în celelalte 5 regiuni care au oscilat între -4,9% (Sud-Est) şi -1,3% (Vest). În anul 2014, rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15 – 64 ani) a înregistrat cele mai mici valori în regiunea Centru, de 60,4%, la fel ca în anul 2010, iar valorile cele mai mari în regiunile Nord-Est, de 69,9%, faţă de 68,6%, în anul 2010, şi Bucureşti-Ilfov, de 69,5% faţă, de 67,2%, în anul 2010, explică INS.

O viziune realistă asupra dezvoltării economice şi sociale în următoarele decenii reprezintă pentru România o necesitate stringentă, având în vedere diminuarea populaţiei active, relevă datele unei publicaţii a Institutului Naţional de Statistică (INS) transmisă la solicitarea AGERPRES.

‘Declinul demografic al României capătă noi dimensiuni dacă privim viitorul demografic al ţării. Proiectarea populaţiei României la orizontul anului 2060 relevă că scăderea natalităţii şi menţinerea mortalităţii la un nivel ridicat vor determina o scădere a populaţiei. Implicaţiile economice ale declinului demografic şi ale schimbării structurii pe vârste vor fi şi mai vizibile în România după anul 2020, când populaţia activă se va reduce treptat şi grupele ‘mature’ vor intra în cadrul populaţiei vârstnice. Diminuarea populaţiei active va determina o schimbare a raportului total de dependenţă economică şi sarcina economică a populaţiei active va creşte’, arată documentul INS.

Sursa citată atrage atenţia şi asupra faptului că reducerea populaţiei active economic îşi va pune amprenta şi pe rata generală de activitate.

‘Schimbările pe care le-ar cunoaşte ratele de activitate în viitor sunt greu de anticipat, mai ales în contextul actual al migraţiei forţei de muncă în spaţiul european. În acest context, o viziune realistă asupra dezvoltării economice şi sociale în următoarele decenii reprezintă pentru România o necesitate stringentă’, explică INS.

Potrivit Institutului, în definirea şi structurarea unei strategii naţionale pentru dezvoltare durabilă populaţia este elementul central, iar elaborarea unei strategii naţionale trebuie să includă şi măsuri clare de redresare a situaţiei demografice.

‘Din această perspectivă, componenta majoră a strategiei de dezvoltare durabilă ar trebui să o reprezinte măsurile strategice pentru stoparea derapajului demografic în care se află România. Economiile moderne se bazează mai mult pe cunoaştere decât pe materii prime sau muncă fizică. Pentru a face faţă concurenţei reprezentate de noile economii emergente, Europa trebuie să creeze locurile de muncă de care are nevoie o societate dinamică, bazată pe cunoaştere. Pentru aceasta este necesar să se investească în educaţie şi ştiinţă, precum şi în politicile privind ocuparea forţei de muncă, astfel încât să se ţină pasul cu schimbările tehnologice. Ţările din Uniunea Europeană cooperează strâns pentru a face faţă provocărilor, împărtăşind aceleaşi obiective şi politici care se sprijină reciproc’, mai arată INS.

Cu cât a scăzut populaţia României în perioada 1990-2015

România a înregistrat o creştere a populaţiei de 26% în perioada 1960-1990 şi a scăzut cu 14% în intervalul 1990-2015, potrivit datelor INS.

România va avea una dintre cele mai mari scăderi ale populaţiei, în următoarele decenii. Raport ONU

România va înregistra o scădere a populaţiei de 22,1% până în 2050, una dintre cele mai mari rate de scădere din lume, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Potrivit unui raport realizat de ONU cu privire la prospecţiunile populaţiei mondiale pe anul 2015, în România, numărul locuitorilor se va diminua cu până la 22,1% în următorii 35 de ani, situându-se pe locul al doilea în clasamentul mondial al ţărilor cu cea mai mare rată de scădere a populaţiei până în 2050.
În fruntea clasamentului se află Bulgaria, a cărei populaţie va scădea cu 27,9%, de la 7,15 milioane la 5,154 milioane de locuitori.
România se află pe lista celor 48 de ţări, în care numărul de locuitori se va reduce în perioada 2015-2050, încadrându-se în grupa acelor ţări în care populaţia se va diminua cu peste 15%, alături de Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Lituania, Letonia, Japonia.

După Bulgaria şi România, următoarele zece poziţii în clasament sunt ocupate de ţări din estul Europei.