România şi-a manifestat interesul faţă de potenţialele investiţii austriece în domeniul energiei regenerabile – ministru

15 06. 2022
energie verde 67584985678594

Acesta s-a întâlnit cu preşedintele Federaţiei Industriaşilor din Austria, Georg Knill, şi cu reprezentanţii companiilor membre ale acestei federaţii, scrie Agerpres.

„Suntem interesaţi şi de extinderea cooperării la nivel sectorial în domeniile energiei, al afacerilor sociale, educaţiei, digitalizării şi conectivităţii, tranziţiei ecologice şi al dezvoltării durabile. Dorim să consolidăm cooperarea bilaterală cu Austria: România este o destinaţie de afaceri atractivă. Este foarte important să promovăm şi să valorificăm avantajele competitive ale ţării noastre, şi astfel să fim pe primul loc în atragerea investiţiilor străine din regiune”, a scris, pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.