România şi alte trei state NATO găzduiesc cel mai mare exerciţiu aerian de după Războiul Rece

Statele Unite au anunţat marţi că au lansat cel mai mare exerciţiu aerian din Europa după sfârşitul Războiului Rece, care se desfăşoară în Germania, Italia, România şi Bulgaria, cu participarea a 4.800 de militari din 11 ţări, relatează Daily Telegraph în ediţia online.
Economica.net - mie, 19 aug. 2015, 06:22
România şi alte trei state NATO găzduiesc cel mai mare exerciţiu aerian de după Războiul Rece

Aproape 5.000 de soldaţi din 11 state NATO participă timp de patru săptămâni, începând de sâmbătă, la „operaţiuni aeropurtate multinaţionale simultane” în Germania, Italia, Bulgaria şi România, a anunţat armata americană într-un comunicat.

„Swift Response 15 este cel mai mare eveniment de antrenament aerian al Aliaţilor de pe continent de la sfârşitul Războiului Rece”, potrivit comunicatului armatei americane din Grafenwohr, sudul Germaniei.

Exerciţiul are ca scop să ajute forţele de reacţie rapidă aliate să acţioneze în comun şi să „demonstreze capacitatea Alianţei de a mobiliza (trupe) rapid şi de a acţiona pentru menţinerea unei Europe puternice şi sigure”, precizează comunicatul.

Armata SUA a afirmat că cea mai importantă parte a exerciţiului se va desfăşura la 26 august, când avioanele de război ale Aliaţilor vor lansa peste 1.000 de paraşutişti şi echipamente în zona poligonului de antrenament Hohenfels, din Germania.

Manevre similare vor avea loc în aceeaşi zi la baza de antrenament Novo Selo din Bulgaria.

La exerciţiul care va dura până pe 13 septembrie participă peste 4.800 de militari din Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Marea Britanie şi Statele Unite.

Potrivit comunicatului, aceasta este prima dată când Divizia a 82-a Aeropurtată a SUA acţionează în Europa după misiunea de sprijinire a operaţiunilor NATO în Kosovo în 1999.

Te-ar mai putea interesa și
Un incendiu puternic a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului rock „The Doors”
Un incendiu puternic a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului rock „The Doors”
Un incendiu de proporţii a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors,......
Petrom a obținut în instanță suspendarea amenzii de 4 milioane de euro pe care o primise în Republica Moldova
Petrom a obținut în instanță suspendarea amenzii de 4 milioane de euro pe care o primise în Republica Moldova
Petrom Moldova a obținut suspendarea deciziei Consiliului Concurenței cu privire la achitarea amenzii de 77,8 milioane ...
Fundamentul creşterii economice şi al securităţii financiare personale
Fundamentul creşterii economice şi al securităţii financiare personale
Într-un mediu economic marcat de volatilitate și incertitudini, investițiile pe piața de capital devin esențiale pentru ...
Digi a trecut de 22.000 de angajați în Europa. Câți bani aduce fiecare țară în care operează
Digi a trecut de 22.000 de angajați în Europa. Câți bani aduce fiecare țară în care operează
Digi Communications a raportat venituri totale de 1,75 de miliarde euro, un profit brut consolidat de 127 de milioane de ...