România şi Bulgaria au devenit adevăraţi parteneri europeni – ministrul de externe bulgar
Mitov a subliniat nevoia de coordonare a poziţiilor Bulgariei şi României cu privire la Republica Moldova şi sprijinul pentru eforturile acestei ţări de integrarea în structurile Uniunii Europene.
La rândul său, ambasadorul român a exprimat interesul României de a coopera cu Bulgaria în cadrul unor iniţiative regionale, ca Strategia Dunării, şi al unor programe de cooperare transfrontalieră între municipii şi regiuni din cele două ţări.
Cei doi oficiali au abordat şi subiecte precum aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, cooperarea bilaterală în domeniul energetic, cu accent pe interconexiunile reţelelor de gaz, şi evoluţia generală a relaţiilor bilaterale economice şi politice.