România si Bulgaria au transmis oficial viitorul Program transfrontalier către CE
Conform Regulamentelor, Comisia Europeană va analiza documentul în cel mult şase luni, iar, ulterior, structurile programului vor lansa apelurile pentru propuneri de proiecte.
Documentul, care a fost transmis forului european vineri, 19 septembrie, prevede că aria eligibilă a noului program include judeţele Constanţa, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi din România şi districtele Vidin, Vratsa, Montana, Pleven, Veliko Târnovo, Ruse, Silistra, Dobrich din Bulgaria, precizează sursa citată.
„Bugetul total al noului Program este de 258.504.125 Euro (215.745.513 Euro FEDR). Cinci axe prioritare (cu excepţia celei de asistenţă tehnică) vor finanţa proiecte în domeniul transportului durabil, protecţiei mediului, promovării adaptării la schimbările climatice, prevenirii şi managementului riscurilor, promovării ocupării forţei de muncă şi consolidării capacităţii instituţionale a autorităţilor publice şi a actorilor relevanţi din aria eligibilă”, se arată în comunicatul MDRAP.
Totodată, precizează aceeaşi sursă, Autoritatea de Management rămâne în România (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), Autoritatea Naţională este Ministerul Dezvoltării Regionale din Bulgaria, iar Secretariatul comun va fi la Călăraşi (Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi pentru Graniţa România-Bulgaria) cu o sucursală la Ruse.
„Autoritatea de Audit din România va fi responsabilă cu auditul Programului. Autoritatea de Management va prelua, de asemenea, şi rolul de Autoritate de Certificare”, mai menţionează MDRAP.