România şi Bulgaria, pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în privinţa inovării

România şi Bulgaria s-au clasat pe ultimele locuri în Tabloul de bord european privind inovarea din 2019, a anunţat luni Comisia Europeană (CE).
Economica.net - lun, 17 iun. 2019, 10:57
România şi Bulgaria, pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în privinţa inovării

Din 2011 până în prezent, performanţele în materie de inovare ale UE au crescut, în medie, cu 8,8%, 25 de ţări ale UE sporindu-şi performanţele în acest domeniu. Cele mai bune performanţe s-au înregistrat în Lituania, Grecia, Letonia, Malta, Marea Britanie, Estonia şi Olanda, în timp ce România şi Slovenia au înregistrat cele mai puternice scăderi ale performanţelor în acest domeniu.

Pe baza punctajelor obţinute, ţările UE se încadrează în patru grupe de performanţă: lideri în materie de inovare, inovatori puternici, inovatori moderaţi şi inovatori modeşti. Suedia este liderul în materie de inovare la nivelul UE în 2019, fiind urmată de Finlanda, Danemarca şi Olanda. Marea Britanie şi Luxemburg şi-au pierdut statutul de „lideri în materie de inovare”, alăturându-se altor ţări din categoria „inovatorilor puternici”, în timp ce Estonia face parte, pentru prima data, din grupul „inovatorilor puternici”. Singurele state membre UE incluse în categoria „inovatori modeşti” sunt România şi Bulgaria.

La nivel mondial, UE a depăşit Statele Unite. Superioritatea performanţelor UE faţă de Brazilia, India, Rusia şi Africa de Sud rămâne considerabilă. Cu toate acestea, China vine din urmă, cu o viteza de trei ori mai mare decât cea cu care cresc performanţele blocului comunitar. UE a pierdut teren în comparaţie cu Japonia şi Coreea de Sud.

Europa trebuie să îşi aprofundeze capacitatea de inovare pentru a face faţă concurenţei pe pieţele mondiale şi pentru a menţine şi a îmbunătăţi modul de viaţă european, astfel cum s-a solicitat, de curând, în cadrul Consiliului European, în iunie 2018 şi în martie 2019. Acesta este motivul pentru care Comisia Juncker a stabilit noi ţinte atât pentru UE, cât şi pentru statele sale membre şi regiunile sale şi a propus programul Orizont Europa, cel mai ambiţios program de cercetare şi inovare de până acum. Acest lucru îi va permite UE să rămână în avangarda cercetării şi inovării la scară mondială.

Tabloul de bord european privind inovarea şi Tabloul de bord regional privind inovarea pentru anul 2019, publicate luni de Comisie, arată că performanţele UE în materie de inovare s-au îmbunătăţit în mod constant timp de patru ani la rând. În premieră absolută, capacitatea de inovare a Europei o depăşeşte pe cea a Statelor Unite ale Americii. Cu toate acestea, UE continua să piardă teren în faţa Japoniei şi a Coreei de Sud, iar China vine rapid din urmă. Datele completează, în cadrul semestrului european, recomandările specifice fiecărei ţări publicate recent de Comisie, în care este evidenţiat rolul cercetării şi al inovării şi sunt cuprinse recomandări pentru îmbunătăţirea creşterii productivităţii şi a competitivităţii.

„Tablourile de bord privind inovarea realizate de Comisie ajută statele membre, regiunile şi UE în ansamblul său să identifice domeniile în care sunt necesare reforme ale politicilor pentru a impulsiona poziţia de lider a Europei în materie de inovare”, a afirmat Elzbieta Bienkowska, comisarul pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri.

La rândul său, Carlos Moedas, comisarul pentru cercetare, ştiinţă şi inovare, a adăugat: „Inovarea aduce locuri de muncă şi creştere economică. Constat cu satisfacţie că se fac progrese, în general, în întreaga UE. Cu toate acestea, pentru a rămâne în prim plan în cursa mondială, atât UE, cât şi statele sale membre trebuie să continue să investească şi să dezvolte politicile adecvate astfel încât inovarea să prospere”.

„Fondurile politicii de coeziune a UE sunt un motor principal al inovării şi al dezvoltării durabile. Startup-urile şi întreprinderile mici contribuie la crearea de noi modele de afaceri în sectorul digital sau în cel ecologic. Însă centrele de inovare pot să se dezvolte şi în ţări cu economii mai puţin puternice, iar aceste constatări ne ajută să sprijinim procesul de inovare în ecosistemele regionale, inclusiv în regiunile mai puţin dezvoltate”, a declarat comisarul pentru politica regională, Corina Creţu.

În anumite domenii specifice de inovare, ţările din UE cu cele mai bune rezultate sunt: Danemarca – resurse umane şi mediul propice inovării; Luxemburg – sisteme de cercetare atractive; Franţa – finanţare şi sprijin; Germania – investiţii ale întreprinderilor; Portugalia – IMM-uri inovatoare; Austria – crearea de legături; Malta – capital intelectual; Irlanda – impactul asupra ocupării forţei de muncă şi asupra vânzărilor.

Tabloul de bord regional privind inovarea oferă o evaluare comparativă a performanţelor sistemelor de inovare în 238 de regiuni din 23 de state membre ale UE, în timp ce Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg şi Malta sunt incluse la nivel de ţară. În plus, Tabloul de bord regional privind inovarea acoperă şi unele regiuni din Norvegia, Serbia şi Elveţia.

Regiunile cele mai inovatoare din UE sunt Helsinki-Uusimaa, Finlanda, urmată de Stockholm, Suedia şi Hovedstaden, Danemarca. Pentru 159 regiuni, performanţa a crescut în perioada de observaţie de noua ani. Tabloul de bord regional privind inovarea publicat în acest an demonstrează o convergenţă puternica în privinţa performanţelor regionale, diferenţele de performanţă între regiuni fiind în scădere.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...