România şi Bulgaria se aliază pentru eliminarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare

Economica.net
14 06. 2013
fonduri_ue__proiecte__46130100_45312100

Potrivit lui Zgonea, comisia va fi formată din membri ai ambelor parlamente naţionale.

„Este prima alianţă între cele două parlamente. Eu sper ca acest lucru să permită României şi Bulgariei să elimine Mecanismul de Cooperare şi Verificare cât mai repede”, a afirmat Valeriu Zgonea după inaugurarea podului peste Dunăre Calafat-Vidin.

Zgonea a spus că el şi preşedintele Parlamentului bulgar, Mihail Mikov, au decis să colaboreze la nivel parlamentar pentru „viitorul românilor şi bulgarilor”.

„L-am invitat pe domnul preşedinte Mihail Mikov să viziteze România în septembrie şi a acceptat. Vom organiza în următoarele luni un forum economic aici (Calafat – n.r.) şi unul la Vidin, dar cel mai important lucru este că vom constitui o comisie comună parlamentară, formată din parlamentari din ambele parlamente naţionale, care vor lucra cu cele două guverne pentru eliminarea benchmarkurilor din MCV”, a subliniat Zgonea