România şi celelalte şase ţări care s-au angajat să adopte euro nu îndeplinesc toate condiţiile

Economica.net
23 05. 2018
curs_euro_6758495867_91804600

Potrivit concluziilor raportului, toate statele membre vizate îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria şi Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung în timp ce Bulgaria, Croaţia, Polonia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor.

Niciunul dintre statele membre nu îndeplineşte criteriul privind cursul de schimb, deoarece niciunul nu este membru al mecanismului cursului de schimb (MCS II). Practic, înainte de a adera la zona euro, este necesar ca un stat membru să participe la acest mecanism, fără să cunoască tensiuni grave, timp de cel puţin doi ani.

‘Comisia este dispusă să colaboreze cu statele membre care s-au angajat sa se pregătească pentru o aderare de succes la zona euro prin consolidarea propriilor sisteme economic şi financiar. De exemplu, raportul nostru de convergenţă arată că Bulgaria îndeplineşte deja criteriile nominale de la Maastricht legate de stabilitatea preţurilor, de finanţele publice şi de convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung. Salutăm eforturile pe care le depun în prezent autorităţile bulgare în vederea participării la mecanismul cursului de schimb (MCS II), pentru a îndeplini şi criteriile de stabilitate a cursului de schimb’, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

‘Dacă dorim ca ţările să prospere în cadrul zonei euro, convergenţa economică reală este la fel de importantă ca şi convergenţa nominală. De aceea este important ca ţările care doresc să adopte moneda euro să stimuleze productivitatea, să sporească investiţiile, să îmbunătăţească situaţia ocupării forţei de muncă şi să soluţioneze problema inegalităţilor’, a declarat, la rândul său, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici.

Pe lângă evaluarea condiţiilor formale pentru aderarea la zona euro, raportul publicat de Comisia Europeană constată că legislaţia nu este pe deplin compatibilă cu normele uniunii economice şi monetare în niciunul dintre statele membre vizate, cu excepţia Croaţiei.

Comisia a examinat şi alţi factori menţionaţi în tratat de care ar trebui să se ţină cont la evaluarea sustenabilităţii convergenţei şi a constatat că statele membre din afara zonei euro sunt, în general, bine integrate în UE din punct de vedere economic şi financiar. Cu toate acestea, unele dintre ele se confruntă în continuare cu vulnerabilităţi macroeconomice şi/sau au de a face cu probleme legate de mediul lor de afaceri şi de cadrul lor instituţional, care pot prezenta riscuri pentru sustenabilitatea procesului de convergenţă.

Separat, Comisia Europeană a informat că, potrivit unui nou sondaj Eurobarometru, sprijinul exprimat în favoarea aderării la zona euro a statelor membre din afara zonei euro care fac obiectul raportului de convergenţă a crescut cu patru puncte procentuale faţă de anul trecut, ajungând la 51%.