România şi Georgia vor organiza Campionatul European de Fotbal Under-21 din 2023

Economica.net
03 12. 2020
arena_67452300

Turneul final va reuni 16 echipe şi se va disputa pe patru stadioane din fiecare ţară, România şi Georgia. Meciul de deschidere va avea loc în România, iar finala se va juca în Georgia.

Conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, partidele din România se vor disputa în două oraşe, Cluj-Napoca şi Bucureşti, fiecare urmând a fi gazda unei grupe.

Stadioanele din România, în ordinea capacităţii, vor fi: Arena Naţională (Bucureşti) – 54.028 locuri, Stadionul Steaua (Bucureşti) – 31.254 locuri, Cluj Arena (Cluj-Napoca) – 30.201 locuri şi „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj-Napoca) – 23.500 locuri.

În Georgia, partidele se vor desfăşura pe stadioanele: Dinamo Arena (Tbilisi) – 54.202 locuri, Stadionul „Miheil Meshi” (Tbilisi) – 25.154 locuri, Stadionul Batumi (Batumi) – 20.383 locuri, Stadionul Fazisi (Poti) – 8.200 locuri.

FRF notează că România devine prima ţară europeană care găzduieşte două turnee finale ale Campionatului European Under 21.

„UEFA a anunţat prin decizia Comitetului Executiv de astăzi, 3 decembrie 2020, faptul că EURO U21 din 2023 va fi găzduit de România şi Georgia. Succesul dosarului de candidatură FRF înseamnă participarea României U21 la turneul final de peste trei ani, a treia calificare consecutivă la EURO reprezentând o premieră istorică la acest nivel pentru fotbalul românesc. România devine astfel singura ţară europeană gazdă la două turnee finale U21, după cel găzduit în 1998. Campionatul European în formatul cu ţară sau ţări-gazdă a debutat în 1994 şi ediţia 2023 va fi cea cu numărul 16 de acest fel. Până acum au fost gazde, o singură dată, cronologic: Franţa, Spania, România, Slovacia, Elveţia, Germania, Portugalia, Olanda, Suedia, Danemarca, Israel, Cehia, Polonia, Italia, Ungaria şi Slovenia (2021)”, se arată pe site-ul FRF.

Reprezentativa U21 s-a calificat la EURO 2019 din Italia şi San Marino, unde a reuşit cea mai bună performanţă de până acum, disputarea semifinalelor şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor. Campania următoare s-a încheiat luna trecută cu a doua calificare consecutivă, de data aceasta la EURO 2021 din Ungaria şi Slovenia. O altă premieră, singura prezenţă la un turneu final U21 anterioară rezultatelor succesive fiind ediţia 1998, când România a găzduit competiţia după calificarea prin preliminarii.