România şi Marea Britanie vor coopera pentru a preveni abuzurile la dreptul de liberă circulaţie

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi omologul britanic, William Hague, au discutat, joi, despre modul în care România şi Marea Britanie vor colabora pentru a preveni "potenţiale abuzuri" ale dreptului la liberă circulaţie a muncitorilor în interiorul spaţiului comunitar, informează MAE.
Economica.net - joi, 10 oct. 2013, 15:30
România şi Marea Britanie vor coopera pentru a preveni abuzurile la dreptul de liberă circulaţie

În cadrul întrevederii de la Londra, ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, şi omologul britanic, William Hague, au recunoscut „contribuţia pozitivă pe care marea majoritate a românilor din Regatul Unite o au la dezvoltarea economiei britanice”, în contextul ridicării restricţiilor pentru români pe piaţa muncii din Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2014.

Cei doi oficiali au evocat principiul liberei circulaţii în UE ca parte importantă a pieţei unice şi au subliniat „importanţa colaborării pentru a preveni potenţiale abuzuri ale dreptului la libera circulaţie a lucrătorilor de către resortisanţi UE şi din state terţe, precum şi cazurile de exploatare a forţei de muncă”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe. În acest sens, Titus Corlăţean şi William Hague au căzut de acord ca oficiali britanici şi români să caute modalităţi de a formaliza această cooperare.

Discuţiile au vizat, de asemenea, priorităţile comune de politică externă, incluzând Siria, Parteneriatul Estic şi Balcanii de Vest.

Totodată, cei doi miniştri au stabilit că România şi Marea Britanie trebuie să iniţieze un dialog bilateral privind energia, pentru a face schimb de bune practici în promovarea dezvoltării unui sistem energetic care să asigure „securitatea sistemelor de aprovizionare prin diversificarea surselor şi a rutelor de transport”.

Un alt punct pe agendă a fost constituirea unei pieţe unice digitale. „Ne-am angajat să promovăm extinderea e-commerce între România şi Regatul Unit şi cooperarea pentru ca la Consiliul European din octombrie să sprijinim acţiunile de înlăturare a barierelor în calea comerţului digital liber în UE”, potrivit declaraţiei comune a miniştrilor de externe român şi britanic.

Subiectul „abuzurilor” care derivă din libera circulaţie a muncitorilor din Uniunea Europeană s-a aflat şi pe agenda Consiliului JAI, din 7-8 octombrie.

Ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, a declarat, marţi, înainte de JAI, că aşteaptă o poziţie a vicepreşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, privind posibilitatea de a-i trimite acasă pe europenii, inclusiv români, care vin în Germania pentru a beneficia de ajutoare sociale.

Hans-Peter Friedrich a recunoscut că mulţi români şi bulgari muncesc serios în Germania, dar a precizat că Berlinul nu mai poate accepta primirea est-europenilor care vin doar pentru a accesa ajutoarele sociale. „E adevărat, multe persoane din România şi Bulgaria, dar şi din alte ţări din Estul Europei, vin în Germania pentru a munci serios şi aceştia sunt bineveniţi. Din păcate, sunt şi unii care vin doar pentru că vor să aibă acces la ajutoarele sociale. Nu putem accepta asta şi mă aştept ca şi Comisia să înţeleagă aceste diferenţe”, a declarat Friedrich jurnaliştilor, înainte de Consiliul JAI, care are loc la Luxemburg.

Ministrul german de Interne a precizat că edilii marilor oraşe se plâng de problemele cu care se confruntă din cauza unor astfel de cazuri.

„Nu putem ignora aceste probleme. Am nevoie din partea Uniunii Europene de o poziţie clară în acest sens: dacă îi putem trimite înapoi pe cei care vin să primească ajutoare sociale şi dacă putem să le interzicem revenirea. Este o întrebare concretă, juridică şi sper ca astăzi comisarul pentru Justiţie să răspundă clar la această întrebare”, a mai spus Hans-Peter Friedrich.

Anterior, ministrul german a declarat pentru cotidianul Die Welt că în anumite cazuri libertatea de circulaţie în interiorul Uniunii Europene ar trebui „restrânsă”. „Libertatea de circulaţie nu include şi dreptul de a beneficia în mod nedrept de ajutoare sociale”, a spus Hans-Peter Friedrich.

Şi Guvernul britanic a evocat, anul trecut, posibilitatea limitării accesului imigranţilor la sistemul de asistenţă socială şi la sistemul de sănătate, invocând un aflux de români şi bulgari în Marea Britanie, după liberalizarea pieţei muncii, la 1 ianuarie 2014.

Comisia Europeană a dezvăluit, marţi, la Luxemburg, o serie de măsuri pentru contracararea situaţiilor în care pot apărea abuzuri privind acordarea de indemnizaţii sociale la nivelul Uniunii Europene.

„Abuzurile fragilizează libertatea de circulaţie şi intenţionez să le combat cu fermitate”, a declarat, potrivit AFP, comisarul UE pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding, în cursul reuniunii miniştrilor de Interne ai statelor europene.

Cu toate acestea, Reding consideră drept lipsite de fundament acuzaţiile unor state membre UE privind existenţa unui „turism pentru prestaţii sociale”.

„Sunt conştientă de temerile exprimate de unele state membre. Comisia Europeană stă la dispoziţie pentru a le ajuta să facă faţă problemelor asociate cu integrarea cetăţenilor care beneficiază de o mobilitate sporită”, a dat asigurări comisarul UE.

Reding a anunţat că intenţionează să ia măsuri pentru contracararea căsătoriilor de formă, pentru clarificarea „criteriilor de stabilire a reşedinţei stabile”, utilizate în legislaţia UE pentru acordarea indemnizaţiilor sociale. De asemenea, comisarul UE doreşte să utilizeze mai eficient Fondul social european pentru promovarea incluziunii sociale.

Germania, Austria, Marea Britanie şi Olanda au cerut intensificarea măsurilor pentru combaterea fraudelor la indemnizaţii sociale. Aceste ţări au solicitat posibilitatea instituirii unor interdicţii de intrare pe teritoriile lor a cetăţenilor europeni care au comis fraude la sistemul de indemnizaţii sociale. Acuzaţiile vizează romii originari din Ungaria, Bulgaria şi România.

Însă Reding reaminteşte că libertatea de circulaţie şi de stabilire în orice stat membru este un drept garantat pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene. „Reglementările UE privind libera circulaţie nu sunt negociabile”, a atras atenţia comisarul UE.

„Cea mai mare parte a acestor cetăţeni profită de acest drept pentru a munci, contribuind la sistemele de servicii sociale din ţările în care se stabilesc. Procentajul cetăţenilor europeni mobili care beneficiază de servicii sociale este relativ mic comparativ cu cetăţenii statelor respective şi cu cei ai statelor terţe aflaţi în situaţii similare”, a subliniat Reding, explicând că face această afirmaţie pe baza informaţiilor furnizate de 19 din cele 28 de state membre UE.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...