România şi paradoxurile integrării sale – analiză Le Monde

Economica.net
23 05. 2014
romania_european_union_46307800

Actualul scrutin va fi primul după finalizarea, la 1 ianuarie 2014, a perioadei de tranziţie de 7 ani, care limita, la anumite capitole (precum libera circulaţie a lucrătorilor), integrarea României. În planul politicii interne, alegerile europene vor conta ‘precum o bătălie în plus în războiul de tranşee dintre preşedintele de centru-dreapta Traian Băsescu şi premierul social-democrat Victor Ponta’, scrie ziarul francez.

Potrivit cotidianului francez menţionat, coabitarea dificilă dintre cei doi oameni politici, care durează din mai 2012, structurează şi paralizează în acelaşi timp politica naţională. În timp ce Victor Ponta afirma anul trecut că Băsescu va fi ‘dus în justiţie’, acesta din urmă depunea, la 7 mai, un recurs la Curtea Constituţională împotriva premierului. Această confruntare permanentă tinde să eclipseze mizele din fondul campaniei electorale europene.

Treizeci şi două de locuri de eurodeputaţi vor fi disputate în România. Sondajele de opinie prognozează o largă victorie pentru ‘heteroclita coaliţie social-democrată a lui Victor Ponta’, care, după cum precizează Le Monde, reuneşte Partidul Conservator (vehicul politic al lui Dan Voiculescu, fost ofiţer de securitate al regimului Ceauşescu, devenit magnat al audiovizualului, scrie cotidianul francez), precum şi Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), partid de stânga. La centru-dreapta, istoricul Partid Naţional Liberal (PNL), care se opune în acelaşi timp lui Ponta şi Băsescu, este clasat, în sondaje, pe locul doi, devansând Partidul Democrat-Liberal (PDL, fostă creaţie a lui Băsescu) şi Partidul Mişcarea Populară (PMP), născut dintr-o scindare a precedentului, precizează Le Monde.

Potrivit cotidianului francez, populaţia României este cea mai săracă din Europa, după cea a Bulgariei. Puternic afectată, din 2009, de criza datoriilor, România a fost nevoită să contracteze un credit de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi să pună în aplicare măsuri de austeritate extrem de severe. Faza de contracţie economică pare în prezent depăşită, în condiţiile în care Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns la 3,8% în primul trimestru al lui 2014. La ora actuală, datoria română este mai bine cotată de către agenţia Standard&Poor’s decât cea a Portugaliei.

Dacă aderarea la UE a cristalizat speranţele într-o dezvoltare economică a populaţiei, acestea sunt astăzi stinse în acelaşi timp ‘de consecinţele crizei şi de incapacitatea cronică a superstructurii române de a absorbi fondurile europene’. În timp ce cadrul bugetar european pentru perioada 2007-2013 plasa România în plutonul de frunte al ţărilor beneficiare de transferuri, ţara nu a reuşit să consume decât o treime din fondurile care i-au fost alocate, subliniază Le Monde.

Potrivit cifrelor Ministerului Finanţelor Publice român, transferul net al UE spre România s-a ridicat la 111 euro pe an pe cap de locuitor. Cu titlu de comparaţie, în 2012 letonii, portughezii, lituanienii şi estonienii au obţinut transferuri europene între 410 şi 590 de euro pe locuitor. Chiar dacă rata de absorbţie a fondurilor europene se ameliorează, birocraţia, lipsa de informaţii şi corupţia împiedică încă destul de frecvent accesul la ‘mana bruxelleză’: între 30 martie şi 25 aprilie, UE a suspendat, încă o dată, orice transfer spre România, în virtutea incapacităţii ţării de a le furniza instanţelor europene facturi ce justifică realizarea anumitor proiecte.

Dacă statul român se confruntă cu probleme în a accesa fondurile europene, actorii economici străini, în special din Europa Occident, nu au avut nicio problemă în a profita de deschiderea economică a României. Astăzi, străinii, cel mai adesea italienii, deţin 30% dintre terenurile agricole. Dintre cele mai profitabile 20 de întreprinderi din România, doar cinci aparţin naţionalelor: două statului (printre care Romgaz, principalul producător de gaz din ţară) şi trei unor antreprenori privaţi. Dintre cele 15 întreprinderi restante, 14 depind de o multinaţională originară din UE.

Companiile vest-europene au cucerit în mod metodic piaţa românească, inclusiv în sectoarele cele mai strategice: Petrom, principalul producător de petrol din România, nu este astăzi decât o filială a companiei austriece OMV. În serviciile telefonice, britanicul Vodafone şi francezul Orange îşi împart piaţa, la fel cum fac germanii, italienii, francezii, austriecii, grecii şi olandezii în sectorul bancar şi al asigurărilor. Aceeaşi schemă se regăseşte în industria automobilistică (Dacia cumpărată de Renault) sau în domeniul de furnizare a gazului şi electricităţii (GDF Suez, Enel).

Profitând în alt sens de integrarea europeană, numeroşi români au ales să se instaleze în spaţiul european. În 20 de ani de zile, România a pierdut 3 milioane de locuitori, ajungând de la 22,8 milioane în 1992 la doar 19,8 milioane în 2013. În afară de rata redusă a natalităţii (1,36 copii la o femeie), scăderea îşi găseşte explicaţie şi în emigraţia masivă a românilor, în special în rândul tinerilor. Potrivit UE, numărul de români care s-au stabilit într-o altă ţară a UE s-ar fi dublat între 2007 (anul integrării României în UE) şi 2010.

Numărul de români care locuiesc în afara frontierelor este estimat la 2-3 milioane. ‘Latinitatea obligă’, astfel că românii emigrează în masă în Italia şi Spania: ei reprezintă astăzi principala minoritate naţională în fiecare dintre cele două ţări. Dacă, potrivit UE, 63% dintre românii şi bulgarii instalaţi într-o altă ţară a UE muncesc, este incontestabil faptul că imaginea imigrantului român a fost umbrită de creşterea delincvenţei provenind din aceste ţări: România ar ‘furniza’, de exemplu, dintre toate naţionalităţile analizate, cel mai mare contingent de prostituate în UE.

Accesul României la spaţiul Schengen rămâne principalul obiect de dispută între Bucureşti şi anumite capitale europene, în special Haga, continuă Le Monde. Mai multe ţări consideră că statul român aste prea slab pentru a fi acceptat în acest spaţiu. Ei sunt de părere că reţelele teroriste sau criminale ar putea profita de slăbiciunile sale pentru a se infiltra pe continent, în timp ce România afirmă că întruneşte condiţiile cerute. Guvernul social-democrat declară, de asemenea, că România ar putea adera la zona euro în jurul anului 2019.

Nu în ultimul rând, Traian Băsescu şi partidele de centru-dreapta s-au făcut purtători de cuvânt ai Republicii Moldova la Bruxelles, teritoriu esenţial românofon. Ei ar dor să accelereze apropierea de UE a acestui stat, cel mai sărac din Europa, pentru a-l smulge de pe orbita rusă. Ştiind că Rusia dispune în continuare de 1.600 de soldaţi în Transnistria, teritoriu rusofon autonom ce aparţine teoretic Republicii Moldova, este puţin probabil ca Bruxellesul să-l urmeze până la capăt pe ‘temerarul’ preşedinte român, cu riscul de a provoca o nouă criză în relaţiile cu Moscova, opinează cotidianul francez.

Periferică şi fără prioritate la scară europeană, problema moldavă constituie, totuşi, o şansă pentru România de a se impune în concertul diplomatic bruxellez, potrivit Le Monde. În timp ce pe marginea altor dosare (fonduri europene, emigraţie, Schengen, euro) ţara se vede forţată să adopte o atitudine de cerere insistentă, ea ar putea deveni o forţă de propunere.

Singura ţară din Europa de Est care nu depinde decât marginal de Rusia în ceea ce priveşte aprovizionarea sa energetică, datorită propriilor sale rezerve de petrol şi gaz, România, care favorizează parcursul european al Republicii Moldova, ar putea erupe pe scena politică, după cum a făcut-o nu demult Polonia, impunându-se în negocierile pe marginea crizei ucrainene, conchide ziarul francez.