România şi Polonia, rute turistice comune pentru atragerea turiştilor din Asia

Economica.net
03 08. 2018
turisti_china_32761100

„Mă bucur să mă revăd cu domnul ministru Witold Banka. Ne-am întâlnit la sfârşitul lunii mai cu ocazia şedinţei comune a celor două guverne. Am avut discuţii bilaterale în care am stabilit o colaborare pe linie turistică între România şi Polonia. Tot atunci am stabilit să ne revedem la Bucureşti pentru a stabili primele rute comune între Polonia şi România. Pot să spun că am creionat deja două rute: Ruta Monumentelor UNESCO şi Ruta Castelelor şi Cetăţilor Medievale. Ambele ţări excelează în aceste două sectoare şi prin această colaborare cu siguranţă vom atrage mai mulţi turişti, în special de pe piaţa asiatică. Ştim că piaţa asiatică are o anumită caracteristică şi anume faptul că turiştii de acolo călătoresc, nu stau în acelaşi loc mai mult de două zile. Iar prin această ofertă cred că venim în întâmpinarea lor, astfel încât România şi Polonia să devină împreună o destinaţie atractivă. Acum este rândul tehnicienilor să stabilească exact aceste rute, iar până la sfârşitul anului să avem o ofertă comună”, a spus Trif la un eveniment la care au participat şi ministrul Sportului şi Turismului din Polonia, Witold Banka, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran.

Ministrul a subliniat importanţa Ordonanţei de Guvern adoptate, joi, privind garantarea în proporţie de 100% a serviciilor turistice.

„Am discutat cu domnul Banka despre garantarea pachetelor turistice. Ei sunt mult mai avansaţi ca noi, îmi spunea că au implementat acest sistem de aproape doi ani. Şi ei se confruntau înainte cu aceleaşi probleme ca şi noi, respectiv foarte multe proceduri de insolvenţă (n.r. – ale agenţiilor de turism) prin care turiştii polonezi erau păgubiţi, exact cum s-a întâmplat şi la noi în anii trecuţi. Iar acum mi-a spus că acest sistem funcţionează foarte bine, iar toate aceste proceduri de insolvenţă nu se mai întâlnesc acum în Polonia. I-am spus ministrului că în şedinţa de Guvern de ieri a fost adoptată o Ordonanţă de Guvern prin care e transpusă directiva Uniunii Europene de garantare 100% a serviciilor turistice. Facem acum ceva ce trebuia făcut de foarte mult timp, dar vă asigur că o dată cu implementarea acestei directive turiştii vor fi protejaţi, iar agenţiile de turism serioase vor ieşi întărite”, a precizat el.

Bogdan Trif a menţionat că omologul său va lua în calcul implementarea voucherelor de vacanţă în Polonia după modelul românesc.

„Domnul Banka ne-a lăudat în ceea ce priveşte implementarea voucherelor de vacanţă şi chiar îmi spunea că se va gândi pentru implementarea acestui sistem şi în Polonia. Vreau să îi spun domnului Banka faptul că nu doar sportul creează punţi între oameni, ci şi turismul apropie oamenii şi cu siguranţă leagă prietenii între popoare. Iar un exemplu suntem noi, domnul Banka, ministrul Ioana Bran şi subsemnatul”, a adăugat Trif.

La rândul său, ministrul Sportului şi Turismului din Polonia, Witold Banka, a declarat că se va forma un grup de lucru pentru identificarea ofertelor comune cu România în domeniul turismului.

„Unul dintre cele mai importante aspecte în colaborarea bilaterală este cel al turismului. Am discutat cu domnul ministru (n.r. – Bogdan Trif) despre reglementări comune specifice celor două ţări, despre ofertele în domeniul turismului şi despre posibilităţile de cooperare bilaterală. Următorul pas va fi formarea unui grup de lucru care să identifice ofertele comune în domeniul turismului. Doresc să îl felicit pe domnul ministru pentru ideea voucherelor turistice, este extrem de importantă şi folositoare. În ceea ce priveşte reglementările în domeniul turismului există în Polonia un sistem de garantare care dă clienţilor noştri 100% siguranţă. Intenţionăm ca pe viitor să facem un schimb de bune practici”, a precizat Witold Banka.

O delegaţie a Ministerului Sportului şi Turismului din Polonia, condusă de ministrul Witold Banka, a fost prezentă în România în perioada 2-3 august la Bucureşti pentru a stabili detaliile de promovare reciprocă în domeniul tineretului, sportului şi turismului în perioada imediat următoare.