România, singura ţară din Europa Centrală şi de Est care tratează metastazele coloanei vertebrale printr-o tehnică minim invazivă
OsteoCool a ajuns în România datorită specialiștilor Centrului de Terapia Durerii din cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament Provita și este o procedură indicată în tumorile secundare mai mici de 30 de milimetri.
OsteoCool utilizează o tehnică minim invazivă care se bazează pe efectul termic al undelor de radiofrecvență. Tratamentul este nou la nivel mondial, el fiind aprobat și utilizat în SUA din luna februarie a anului în curs. Centrul de Diagnostic și Tratament Provita este singura unitate medicală din Europa Centrală și de Est care efectuează acest tratament care poate distruge metastazele vertebrelor coloanei.
„OsteoCool este o intervenție inovatoare care scapă pacientul de dureri și stabilizează vertebra prevenind tasarea ei. Vorbim despre o intervenție prin care metastaza spinală este distrusă complet și este eradicat riscul reapariției bolii sau dezvoltării altor metastaze care ar pleca din această sursă. Important e ca această boală să fie localizată pe maximum trei vetebre. Prin OsteoCool, pacientul va evita operația clasică, aceasta fiind mult mai complicată și mai scumpă. Operația clasică este o intervenție majoră cu riscuri mari preoperatorii și se face în majoritatea centrelor medicale europene specializate. Acest tip de operație presupune o recuperare foarte dificilă, chiar și de câteva luni de zile pentru pacient. Totodată riscurile din timpul operației, dar și cele postoperatorii sunt mai mari. Rata de succes a tratamentului cu OsteoCool este foarte mare pentru că tumora este practic distrusă, în timp ce în cazul operației clasice există riscul ca tumoarea să nu fie eradicată total. Un alt risc este cel de diseminare intraoperatorie, iar postoperator poate fi necesară radioterapia și chimioterapia”, a explicat medicul Ovidiu Palea, directorul general Provita și singurul specialist român acreditat în Terapia Durerii de către World Institute of Pain.
Criteriile de selecție a pacienților
Decizia aplicării procedurii OsteoCool este luată în cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament Provita de o echipă întreagă de medici specialiști: un oncolog, un radiolog, radiolog și un specialist în Terapia Durerii.
Investigațiile preoperatorii sunt identice cu cele efectuate înaintea unei operații clasice: RMN, Computer Tomograf, alte investigații ambulatorii. Oncologul este cel care va stabili stadiul bolii locale și răspândirea ei.
„Decizia finală o ia întreaga echipă multidisciplinară. Cea mai mare problemă pe care o avem în momentul de față este că medicii încă nu știu că această procedură se efectuează în România, iar pacienții sunt tratați prin intermediul operației clasice”, a explicat doctorul Ovidiu Palea.
Spre deosebire de operația clasică unde medicul aplică șuruburi pentru susținerea coloanei vetebrale, după efectuarea procedurii OsteoCool pacientului i se va consolida vertebra afectată de tumoare prin cimentare.
Durata unei proceduri OsteoCool este de 45 de minute pe fiecare nivel, timpul mărindu-se în funcție de numărul de vertebre afectate. Costul intervenției este de minimum 5.500 de euro, toate consumabilele folosite de către specialiști fiind de unică folosință.
Centrul de Diagnostic și Tratament Provita este singurul din România specializat pe tratarea afecțiunilor coloanei vertebrale prin intervenții minim invazive, precum și prin intermediul infiltrațiilor ghidate fluoroscopic sau ecografic în articulație, ablație cu radiofrecvență, disectomie edoscopică și epiduroscopie. Echipa multidisciplinară din cadrul Provita reunește specialiști cu peste 25 de ani de practică în străinătate.
Provita include mai mai multe unități medicale deschise în București: Centrul de Diagnostic și Tratament Provita, Centrul Medical Provita și Clinica de Imagistică Provita.