România, singura ţară membră UE în care preţul locuinţelor a scăzut în trimestrul al treilea 2016 – Eurostat

Economica.net
19 01. 2017
bucuresti_8656786567_70732300

Comparativ cu trimestrul precedent, în perioada iulie-septembrie 2016, cele mai mari creşteri de preţuri la locuinţe s-au înregistrat în Malta (5,4%), Irlanda (4,7%), Estonia, Lituania şi Ungaria (toate cu o creştere de 3,4%). În zona euro, preţul locuinţelor s-a majorat cu 1,3%.

În ritm anual, trimestrul al treilea 2016 comparativ cu perioada similară a lui 2015, preţul locuinţelor a crescut cu 3,4% în zona euro şi cu 4,3% în Uniunea Europeană. Cele mai mari creşteri anuale de preţuri au fost înregistrate în Ungaria (11,6%), Letonia (10,8%) şi Bulgaria(8,8%). În România preţul locuinţelor a înregistrat o creştere de 7,1% în trimestrul al treilea 2016 comparativ cu perioada similară a lui 2015.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), numărul locuinţelor construite în România, în primele 9 luni ale anului, a fost de 36.957 unităţi, în creştere cu 18,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. La nivelul trimestrului III 2016, datele INS arată că au fost construite 12.851 de locuinţe, în creştere cu 1.211 locuinţe, faţă de acelaşi interval din anul precedent.