România sub zăpadă. A1, A2 şi 23 de drumuri naţionale sunt închise VIDEO

Viscolul şi ninsoarea abundentă din ultimele zile au îngheţat traficul pe mai multe şosele din sudul ţării. Astfel, circulaţia rutieră este închisă pe A1, A2, 23 de drumuri naţionale şi alte zeci de drumuri judeţene. Şi circulaţia aeriană şi cea feroviară sunt afectate de viscol şi ninsoare.
Economica.net - joi, 26 ian. 2012, 06:34

Autostrăzile A1 şi A2, zeci de drumuri naţionale şi de drumuri judeţene sunt blocate, zeci de curse de pe aeroporturile Otopeni şi Băneasa au fost anulate, în sute de localităţi a fost afectată alimentarea cu energie electricitate, zeci de trenuri anulate şi cu întârzieri de 300 de minute, patru porturi sunt închise.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că începând cu ora 21:00, traficul s-a închis pe întreaga reţea de drumuri naţionale din judeţele Constanţa şi Tulcea, din cauza fenomenelor meteo extreme şi pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze.

Tot joi, în judeţul Constanţa, a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, dinspre România către Bulgaria prin punctele de trecere a frontierei prin vămile Negru Vodă (DN38E675), Ostrov (DN3D) şi Vama Veche (DN39E87) din cauza înrăutăţirii condiţiilor meteo rutiere pe teritoriul Bulgariei.  Autorităţile recomandă ca rută alternativă punctele de trecere din sud-vestul României: Calafat sau cele județele Bihor, Arad și Timiș să tranziteze direct Serbia către Bulgaria.

Traficul a fost deschis pe DN1D Albeşti – Paleologul – Urziceni pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că la ora 21:00 traficul este închis pe următoarele autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza fenomenelor meteo extreme şi pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze:

  • A1 Bucureşti – Piteşti
  • A2 Bucureşti – Feteşti
  • DN 1D Albeşti Paleologu – Urziceni
  • DN 23A Gologanu-Ciorăşti
  • DN 2 Bucureşti – Focşani
  • DN 2A Slobozia – Urziceni
  • DN 2B Buzău – Făurei
  • DN 2C Buzău – Slobozia
  • DN 2M Focşani-Odobeşti
  • DN 2N Dumbrăveni – Jitia
  • DN 3 Bucureşti – Călăraşi
  • DN 3A Lehliu – Feteşti
  • DN 3B Călăraşi – Feteşti
  • DN 3 B Călăraşi – Feteşti
  • DN 4 Bucureşti – Olteniţa
  • DN 5 Bucureşti – Giurgiu
  • DN 5B Giurgiu – Ghimpaţi
  • DN 21 Drajna – Călăraşi
  • DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila
  • DN 22A Ciucurova – Topolog
  • DN 23B Măicăneşti – Codreşti
  • DN 24D Bârlad – Galaţi
  • DN 31 Călăraşi – Mânăstirea
  • DN 41 Daia – Olteniţa
  • DN CB Tunari – Pantelimon

UPDATE: 13.53: S-a reluat circulaţia pe DN1 după aproximativ 24 de ore. La acţiune au fost şi voluntari.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 4.392 de companii cu capital străin au fost înființate în România în primele nouă luni din 2024
ONRC: 4.392 de companii cu capital străin au fost înființate în România în primele nouă luni din 2024
Un număr de 4.392 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 16,22% comparativ cu perioada similară din 2023, conform......
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, agenţiile de informaţii din Washington avertizează ...
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim considerat acceptabil de OMS
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim ...
Poluarea aerului din Lahore, al doilea oraş ca mărime din Pakistan, a atins sâmbătă un record istoric, de peste 80 de ...
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
Statele Unite au anunţat noi desfăşurări militare în Orientul Mijlociu care vor sosi "în lunile următoare" pentru ...