România susţine stabilirea unor obiective de mediu foarte ambiţioase, dar nu ştie implicaţiile acestora – Asociaţia Energie Inteligentă

România demonstrează că acţionează deficitar, în condiţiile în care contribuie şi susţine stabilirea unor obiective de mediu foarte ambiţioase la nivelul Uniunii Europene, dar nu ştie care sunt implicaţiile acestora, susţine preşedintele Asociaţiei Energie Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
AGERPRES - mar, 07 mart. 2023, 14:15
România susţine stabilirea unor obiective de mediu foarte ambiţioase, dar nu ştie implicaţiile acestora - Asociaţia Energie Inteligentă

„Încă o dată România demonstrează că acţionează deficitar, contribuie şi susţine stabilirea unor obiective de mediu foarte ambiţioase a se aplica la nivelul UE, dar nu ştie (nu are o analiză asupra implicaţiilor la nivel economic, social financiar) care sunt implicaţiile acestora. În acelaşi timp, deşi a fost una din ţările care a împins în sus aceste obiective prin raportorii săi, este una din ţările cele mai rămase în urmă în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse pentru atingerea acestor obiective de mediu din Europa”, a precizat Chisăliţă, într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, România are cea mai ridicată vârstă medie a parcului auto alături de parcul din ţările Baltice (45% mai ridicată decât media europeană), dar şi cel mai mic grad de motorizare (raportul dintre populaţie şi numărul de maşini înscrise în circulaţie) (78% mai mică decât media europeană).

Totodată, în România sunt cele mai puţine staţii de încărcare la 100 km alături de ţările Baltice (de 4 ori mai puţine decât media europeană) şi nicio staţie de încărcare a maşinilor pe hidrogen sau LNG şi o singură staţie de încărcare GNCV.

Consiliul European a stabilit obiectivul ca UE să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu 1990, şi să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Prin Legea europeană a climei, aceste obiective sunt obligatorii pentru UE şi statele sale membre.

Pentru a atinge aceste obiective, România trebuie să ia măsuri concrete pentru a reduce emisiile şi a decarboniza economia. În momentul de faţă se pregătesc noi norme şi actualizări ale legislaţiei UE pentru ca tranziţia verde să devină realitate, arată AEI.

Potrivit sursei citate, „Pachetul „Pregătiţi pentru 55” conţine o serie de obligaţii pentru reducerea emisiilore nete de gaze în sectorul mobilităţii, respectiv obligaţiile privind standardele privind emisiile de CO2 pentru autoturisme şi camionete, dezvoltarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, obligativitatea folosirii de combustibilii de aviaţie durabili, obligativitatea folosirii de combustibili mai ecologici în transportul maritim, impunerea unui mecanism de ajustare la frontieră în funcţie de carbon, instituirea Fondului pentru atenuarea impactului social al acţiunilor climatice (prin care vor trebui să fie achiziţionate certificate de emisii pentru transportul rutier), impozitarea suplimentară a produselor energetice şi prin creşterea ponderii biocombustibililor în combustibilii folosiţi în transporturi.

„Propunerea introduce obiective sporite de reducere la nivelul UE pentru 2030 şi stabileşte un nou obiectiv de 100% pentru 2035. În practică, acest lucru înseamnă că, începând din 2035, nu va mai fi posibilă introducerea pe piaţa UE a autoturismelor sau a camionetelor cu motoare cu ardere internă”, arată asociaţia.

Astfel, până în anul 2035 se vor impune noi standarde mai stricte pentru emisiile de CO2 pentru autoturisme şi camionete care se pot vinde în UE, după cum urmează: în 2023 – 2024 – 95 pentru autoturisme şi 147 pentru camionete, în 2025 – 2030 (80,75 pentru autoturisme şi 124,9 pentru camionete), între anii 2030 – 2035 (42,75 pentru autoturisme şi 73,5 pentru camionete), iar după 2035 – zero emisii de CO2 pentru autoturisme şi pentru camionete.

România deţine un parc auto format din 8,71 milioane autovehicule, respectiv motociclete -160.000, automobile – 7.270.000, autobuze – 50.000, cargo – 1.140.000, vehicule speciale – 50.000 şi tractoare – 40.000.

Potrivit AIE, în anul 2022 a fost finalizat de către Deloitte, Studiul Future of Mobility în România, comandat de Federaţia Patronală Concordia, la care a contribuit şi Asociaţia Energia Inteligentă. Singurul studiu care analizează impactul obligaţiilor asumate de România asupra viitorului mobilităţii a luat în considerare două scenarii: Scenariul 1: „Aşa cum este”, derivat din politicile, stimulentele, proiecte şi planuri de investiţii şi o analiză a decalajelor care arată diferenţa dintre emisiile de CO2 rezultate din scenariul de bază şi obiectivele asumate de România şi Scenariul 2: „FitFor55”. proiecţia şi analiza decalajului care arată diferenţa de emisii de CO2 faţă de scenariul de referinţă şi obiectivele asumate de România.

„Adică se preconizează o scădere a emisiilor de CO2 în anul 2030 cu 18% în Scenariul 1 şi 23% în scenariul 2, faţă de anul 2020. Un studiu realizat de www.confused.com în anul 2021 relevă că numărul probabil de maşini electrice vândut în fiecare ţară, în 2035 ar găsi Olanda şi Norvegia în topul ţărilor europene, cu un procentaj de 99,9% din totalul vânzărilor. Acelaşi studiu arăta că în România din totalul maşinilor achiziţionate în anul 2035, cca 23,62% vor fi maşini electrice. Dar, conform Fit for 55, în anul 2035 toate maşinile vândute vor fi electrice. Această situaţie arată că românii vor achiziţiona masiv maşini termice second hand după anul 2035, fapt ce va face ca numărul maşinilor termice să fie ridicat în România şi după anul 2035 şi scăderea emisiile de carbon în acest sector să nu atingă sub nici o formă valorile menţionate”, a precizat preşedintele Asociaţiei Energie Inteligentă (AIE), Dumitru Chisăliţă, în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...