Câţi bani are România de achitat către creditorii internaţionali în 2013
Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015 când ţara trebuie să efectueze plăţi totale de 1,826 miliarde de euro.
Statul român va rambursa pe 4 aprilie 38,5 milioane euro, către UE.
Următoarele plăţi urmează să fie efectuate în luna mai şi se ridică la 201,4 milioane euro.
În 10 mai, România va efectua plăţi de 33,8 milioane euro către Uniunea Europeană. 165,6 milioane euro este suma pe care România va trebui să o ramburseze către Fondul Monetar Internaţional în data de 23 mai 2013 urmând ca, în iunie, ţara să mai achite încă 122,1 milioane euro către Fondul Monetar. În 23 august 2013 tot către Fond, România va mai efectua o plată în valoare de 164,4 milioane euro.
În septembrie România are de făcut trei plăţi către instituţiile financiare internaţionale în valoare totală de 157,3 milioane euro. Prima plată urmează a fi făcută în prima zi a lunii, respectiv 8,3 milioane euro către BIRD, pe 22 septembrie către UE în valoare de 26,9 milioane euro, iar în ziua de 23 din aceeaşi lună 122,1 milioane euro către FMI.
În cea de-a patra zi a lunii octombrie România va trebui să plătească către UE 4,7 milioane euro.
În noiembrie, ţara trebuie să plătească 164,9 milioane euro, prima plată din luna respectivă urmând a fi făcută către BIRD, respectiv 2 milioane euro, iar cealaltă (23.11.2013) către FMI, respectiv 162,9 milioane euro.
În ultima lună din an România urmează să facă o singură plată de 122,3 milioane euro către FMI pe 23.12.2013.
În anul 2009, România a luat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.
Din acest aranjament cu FMI s-au tras 7 din cele 8 tranşe prevăzute, însumând 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro). În ceea ce priveşte cea de-a 8-a tranşă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, ca fiind de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă.
În şedinţa din 25 martie 2011, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat încetarea mai devreme a acordului precedent şi încheierea unui nou aranjament stand-by cu România, de tip preventiv, pentru o perioadă de 24 luni, în suma de 3.090,6 milioane DST (aproximativ 3,5 miliarde euro), reprezentând 300% din cota României la FMI. Data intrării în vigoare a acestui aranjament este 31 martie 2011. La 28 septembrie 2012, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a analizat rezultatele celei de-a şasea evaluări privind îndeplinirea criteriilor de performanţă asumate de România în cadrul ultimului aranjament, punând la dispoziţia ţării noastre a şaptea tranşă, în valoare de 430 milioane DST. Autorităţile române au informat FMI ca nu intenţionează să efectueze nici această tragere