România trebuie să plătească 1,2 miliarde euro către UE, în aprilie

România trebuie să plătească 1,2 miliarde euro către Uniunea Europeană, în aprilie, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), la solicitarea AGERPRES.
Economica.net - vin, 30 mart. 2018, 07:03
România trebuie să plătească 1,2 miliarde euro către UE, în aprilie

Suma totală de rambursat în acest an către UE este de 1,35 miliarde euro.

România mai are de plătit, până în 2023, peste 3,5 miliarde de euro la Banca Mondială şi UE. Cea mai mare sumă va merge către UE, respectiv 2,46 miliarde de euro. Ţara noastră a rambursat 1,263 miliarde euro, în 2017, către cele două instituţii, în 2016 suma rambursată a fost de 113 milioane de euro, iar în 2015, de peste 1,83 miliarde de euro. De asemenea, 2015 a fost anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI. Către această instituţie România a rambursat, în total, peste 2,49 miliarde de euro.

În perioada 2009 – 2017, suma totală rambursată către cele trei instituţii a depăşit 6,21 miliarde de euro.

Graficul MFP arată că 2015 a fost vârful de plată pentru împrumut, adică 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt încă două plăţi mari în 2018 şi 2019. În 2018, România are de achitat 1,4 miliarde euro şi în 2019 – 1 miliard de euro.

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, la 4 mai 2009, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea României privind încheierea unui aranjament stand-by pentru o perioadă de doi ani, în valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde de euro sau 17,1 miliarde de dolari SUA) şi eliberarea primei tranşe în valoare de 4,37 miliarde DST (aproximativ 4,9 miliarde de euro sau 6,6 miliarde de dolari SUA).

România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din anul 1972, având în prezent o cotă de participare de 1,030 miliarde DST (0,43% din cota totală).

Banca Mondială este o instituţie financiară internaţională, înfiinţată la 1 iulie 1944 în urma conferinţei de la Bretton Woods (SUA), odată cu Fondul Monetar Internaţional. Misiunea sa actuală este duală, respectiv eradicarea sărăciei extreme şi promovarea prosperităţii într-un mod unitar. Banca este una dintre cele mai importante organisme internaţionale de finanţare a programelor în domeniile sănătăţii, învăţământului, luptei împotriva HIV/SIDA, protecţia mediului şi a programelor de reducere a datoriei ţărilor sărace. Sediul central al Băncii Mondiale este la Washington D.C.

Te-ar mai putea interesa și
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
În această săptămână s-au înregistrat cu o treime mai puţine cazuri de infecţii respiratorii faţă de săptămâna anterioară. Cele trei decese au fost înregistrate la persoane de peste......
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de ...
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...