România trebuie să plătească 113 milioane euro către Uniunea Europeană şi Banca Mondială, în 2016

România trebuie să plătească 113 milioane euro, în 2016, către Uniunea Europeană şi Banca Mondială, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor transmise Agerpres de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Economica.net - joi, 31 dec. 2015, 11:06
România trebuie să plătească 113 milioane euro către Uniunea Europeană şi Banca Mondială, în 2016

Astfel, cea mai mare parte a sumei trebuie rambursată către Uniunea Europeană, respectiv 104 milioane euro. Către Banca Mondială vor merge 9,1 milioane euro. Întreaga sumă de 113 milioane euro reprezintă plăţi de dobânzi şi comisioane.

În 2015, România a plătit peste 1,83 miliarde euro către Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială. De asemenea, 2015 a fost şi anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI. Astfel, ultima tranşă a fost în februarie şi s-a ridicat la 165 milioane euro. Către această instituţie România a rambursat, în total, peste 2,49 miliarde de euro.

În acest an, ţara noastră a rambursat Uniunii Europene peste 1,651 miliarde euro, din care 1,5 miliarde sunt rate de capital şi restul dobânzi şi comisioane. Către Banca Mondială au fost plătite 9,5 milioane euro (dobânzi şi comisioane).

Luna cu cea mai mare sumă rambursată a fost ianuarie, mai exact prima zi a acestei luni, când 1,546 miliarde euro au trebuit să meargă către Uniunea Europeană. Dacă 1,5 miliarde euro a fost rata propriu-zisă, 46,2 milioane euro au fost dobânzi şi comisioane.

În perioada 2009 – 2015 suma totală rambursată către cele trei instituţii s-a ridicat la 4,837 miliarde euro, din care peste 2,396 miliarde euro către FMI, 2,273 miliarde către UE şi 67 milioane euro către Banca Mondială.

România mai are de plătit, până în 2023, peste 4,88 miliarde de euro către Banca Mondială şi UE. Cea mai mare sumă va merge către UE, respectiv 3,8 miliarde euro.

Graficul MFP arată că 2015 a fost vârful de plată pentru împrumut, adică 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt încă trei plăţi mari în 2017, 2018 şi 2019. În 2017, România are de achitat peste 1,2 miliarde de euro, în 2018 – 1,4 miliarde şi în 2019 – 1 miliard de euro. În 2017, cea mai mare parte a sumei va merge către Uniunea Europeană, adică 1,254 miliarde euro, din care 1,15 miliarde euro sunt rate şi 104,8 milioane euro – dobânzi şi comisioane.

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, la 4 mai 2009, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea României privind încheierea unui aranjament stand-by pentru o perioadă de doi ani, în valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde euro sau 17,1 miliarde dolari SUA) şi eliberarea primei tranşe în valoare de 4,37 miliarde DST (aproximativ 4,9 miliarde euro sau 6,6 miliarde dolari SUA).

‘Din acest aranjament s-au tras 7 din cele 8 tranşe prevăzute, însumând 10,57 miliarde DST 1 (aproximativ 11,9 miliarde euro). În ceea ce priveşte cea de-a 8-a tranşă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, ca fiind de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă’, arată BNR.

Site-ul Băncii Centrale precizează că România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din anul 1972, având în prezent o cotă de participare de 1030,2 milioane DST (0,43% din cota totală).

‘România deţine 11.039 voturi, echivalentul a 0,44% din total. Potrivit prevederilor OUG 123/27 decembrie 2011 şi a Rezoluţiei Consiliului Guvernatorilor FMI nr. 66-2/15 decembrie 2010 cota de participare a României la FMI va fi de 1.811,4 milioane DST. Această nouă cotă va intra în vigoare după îndeplinirea condiţiilor prevăzute în paragraful 5 din Rezoluţia nr. 66-2. În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări care include: Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Cipru, Croaţia, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda, Ucraina, iar de la 1 noiembrie 2012 şi Belgia şi Luxemburg. Poziţia de guvernator al României la FMI este deţinută de guvernatorul BNR, iar cea de guvernator supleant de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice coordonator al activităţii privind elaborarea legislaţiei, politicilor şi reglementărilor contabile şi fiscale’, informează BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...