România trebuie să treacă la euro cât mai repede posibil. Timpul monedei naţionale a trecut – INTERVIU
Acesta afirmă că România are nevoie de capital în euro ca să poată finanţa marile proiecte de infrastructură, deci cele generatoare de creştere economică susţinută pentru noul ciclu politic şi economic, însă „banii pentru aşa ceva sunt în special denominaţi în euro”.
Profesorul de la ASE a mai vorbit în interviu despre atentatul de la Nisa, care afectează două puncte nevralgice ale europenilor, respectiv libertatea de circulaţie şi economia, precum şi despre piaţa de capital şi listarea pe bursă a companiilor cu capital de stat.
AGERPRES: Am văzut cu toţii atentatul de la Nisa. Cum percepeţi această tragedie?
Adrian Mitroi: Cu indignare şi durere, tristeţe profundă, solidaritate. Iau fiecare această dramă la nivel personal, dar şi la nivelul întregii lumi civilizate. O percep ca o tragedie personală. Oriunde şi oricând vieţile pierdute ale copiilor sunt o pierdere imensă.
Această tragedie loveşte, din nou, în două puncte extrem de nevralgice ale europeanului. Libertatea de circulaţie, de bucurie a vizitării locurilor şi a oamenilor şi de tot ceea ce înseamnă moştenirea culturală şi specială a Europei. Această schimbare de mentalitate înspre mai multă îngrijorare şi mai puţină siguranţă va fi o grijă pe care o avem fiecare, deci se schimbă profund, din nou, modul cum privim libertatea de circulaţie a indivizilor – un bun atât de greu de câştigat, dar mai ales atât de uşor de pierdut. În al doilea rând, loveşte economic. Eşti lovit exact în unul dintre motoarele solide de business, respectiv turismul, care este foarte important pentru toată Europa, iar dacă vizitatorul nu se simte în siguranţă, atunci bucuria excursiei are de suferit. Odată cu dezertarea prin Brexit a unui aliat important, Uniunea Europeană trebuie să coopereze mai strâns, inclusiv în materie de apărare, securitate şi antiterorism. Considerentele politice şi economice devin neimportante în faţa suferinţei umane. Iar ce rost mai are leadership-ul politic şi performanţa economică dacă nu pun omul şi mai binele lui pe primul plan?
Unul dintre aspectele care mă îngrijorează cel mai mult este legat de deficitul de securitate, după Brexit, în lupta antiteroristă şi de protejare a siguranţei Europei. Tocmai de aceea, noua „smart politics” europeană ar trebui să încerce, eventual sub brokeraj american, o apropiere de Rusia, dar şi de Turcia, oricât de contra-intuitiv sau contra-factual ar părea. Dacă cel mai bun prieten te-a părăsit fără scrupule, fără să facă nicio referire la problemele tale ci doar la chestiunile sale de egoism economic şi politic, atunci probabil că trebuie să încerci să te apropii de foştii inamici care se pot dovedi, măcar parteneri de încredere…
AGERPRES: În acest context, cum priviţi poziţionarea României?
Adrian Mitroi: Eu văd o şansă pentru România de a-şi confirma poziţia certă de furnizor de securitate şi stabilitate politică, militară, economică. Ne poziţionăm ca una dintre naţiunile echilibrate, prieteni de nădejde NATO, coechipieri constructivi la Uniunea Europeană, chiar şi regional suntem un pol bun de stabilitate. Evenimentele din Turcia, dramele din Franţa şi Belgia, sunt toate elemente de îngrijorare a realităţii în schimbare spre negativ a peisajului regional şi european, dar noi suntem cu atât mai importanţi în acest val pandemic de incertitudine. Deoarece politicul urmează după economic, cred că oportunitatea noastră este să începem aderarea către moneda euro, imediat. Să folosim un întreg ciclu politic şi să aderăm la euro cât de repede ne va fi permis, atât de performanţele noastre economice cât şi de interesul partenerilor noştri.
Toate contraargumentele amânării aderării sunt mai puţin solide şi relevante astăzi. Avem nevoie de capital în euro ca să ne finanţăm marile proiecte de infrastructură, deci cele generatoare de creştere economică susţinută pentru noul ciclu politic şi economic, iar banii pentru aşa ceva sunt în special denominaţi în euro. Avem finanţare în lei doar pe termen scurt şi mediu, chiar dacă la preţ foarte bun, oricum în cantitate insuficientă pentru nevoile noastre de finanţare a creşterii economice reale. Până nu o să acumulăm suficient capital disponibil investiţional, cel cu răbdarea şi abilitatea de a finanţa genul acesta de proiecte, trece ciclul acesta favorabil economic pentru noi. Cred, cu tot respectul, că timpul monedei naţionale a trecut.
Disciplina alinierii politice şi aşezării publice după un program de aderare la euro este cartea cea bună pe care trebuie să o jucăm acum. Noi trebuie să participăm la masa europeană mai hotărât ca oricând. Suntem un jucător important şi în produs intern brut, dar şi în produs naţional brut. Avem peste 3 milioane de oameni care contribuie la produsul naţional brut al Uniunii Europene. Şi de aici avem un punct foarte bun de spus. În combinaţia asta mi se pare că business-planul pe care trebuie să-l aibă politicul românesc acum este doar unul strict economic şi de securitate, care să pună în prioritate relaţia şi strângerea rândurilor cu structurile economice, militare, de politică şi de securitate nord-atlantică şi europeană. Îmi e foarte clar ce avem de făcut: euro, mai aproape de UE, cu o voce mai puternică acolo, dar cu ideea principală de remaniere profundă a infrastructurii, care este un element cheie de siguranţă naţională.
AGERPRES: Care consideraţi că sunt slăbiciunile României în prezent?
Adrian Mitroi: Avem, în principal, un triunghi al slăbiciunilor noastre: sănătate, educaţie şi infrastructură. În ceea ce priveşte economia, eu cred că România trebuie să treacă la euro cât mai repede posibil, pentru că realitatea hiper-competiţiei economice mondiale ne grăbeşte acum, post Brexit. Deficitul nostru de investiţii şi infrastructură competitivă nu pot fi susţinute doar de averea şi economisirea internă. Avem nevoie de capital extern, cu disponibilitate pe termen lung de a finanţa creşterea noastră economică sustenabilă, bazată pe investiţii de infrastructură. Am mai spus, acest capital disponibil este denominat în special în euro. Contraargumentele amânării aderării la euro, deşi multe şi pertinente, sunt insuficiente în faţa acestui tri-argument de siguranţă economică naţională şi de prosperitate pentru copii noştri: infrastructură, educaţie, sănătate.
AGERPRES: Cum comentaţi evoluţia bursei româneşti, având în vedere că volumele tranzacţionate sunt foarte mici?
Adrian Mitroi: Bursa este mecanismul celălalt, non-bancar, care finanţează achiziţia de risc şi pune preţul corect pe incertitudinea în afaceri. Sub acest aspect, legislaţia este completă, inovativă, uneori chiar mai avansată decât cea europeană, iar reglementarea este dozată adecvat şi corect. Sunt bucuros de inovaţiile recente cu tranzacţiile în marjă şi vânzarea în lipsă, dar îmi pun speranţe mici în avansul de lichiditate sau de velocitate ca urmare a introducerii acestor scheme, de altfel nelipsite pe orice bursă modernă. Sunt instrumente deştepte de management al riscului şi mai puţin de urmărire a profitului, însă atunci când tranzacţionarea lor te prinde pe partea greşită a pariului, acestea pot deteriora semnificativ capitalul investitorului. Lipsa cronică a tranzacţiilor este însă, structurală endemică, chiar dacă poate fi imputată, parţial, şi apatiei generale a investitorilor internaţionali.
Oricum, modelul curent de business trebuie amendat, ajustat, pentru că o simplă listare a unei firme profitabile nu aduce decât o valoare mai mare a participaţiei totale a statului şi eventual un motiv de achiziţie pentru fondurile de investiţii. Insist, totuşi, că este nevoie de o schimbare a modelului de lucru al bursei, care să o facă mai accesibilă, mai ales investitorilor noi. Un exemplu poate fi o schemă automată de investiţii periodice (robo-investiţii automate), cu sume şi la perioade stabilite clar, indiferent de ciclul bursier. Investitorul client poate fi astfel convins să investească mai înţelept şi să evite deteriorarea financiară semnificativă a poziţiei curente şi viitoare prin tranzacţii speculative, care mai devreme sau mai târziu tot îl vor prinde pe picior greşit, cel mai probabil chiar atunci când are cel mai mult capital la risc.
AGERPRES: Care ar fi în opinia dumneavoastră cel mai mare avantaj competitiv al burselor?
Adrian Mitroi: Finanţarea riscului pe termen lung este cel mai solid avantaj competitiv al burselor. Doar bursa e capabilă să acumuleze şi să aloce capital eficient, la modul multi-diversificat al mai multor deţinători de capital, spre deosebire de o instituţie de credit care îşi asumă doar singular riscul plasamentului. Spre deosebire de piaţa bancară care finanţează în principal active, piaţa de capital finanţează mai ales business planuri. Mulţi dintre investitorii individuali, nu numai că au pierdut mult capital de la începutul crizei, dar au ezitat ulterior să îşi asume din nou risc investiţional, prin rămânerea în proporţie prea mare pe lichidităţi, chiar în timpul unor creşteri bursiere susţinute ce a urmat. Pe o piaţă ” bull” mai toate acţiunile cresc, iar erorile investitorului se estompează, în timp ce pe o piaţă „bear”, mai toate acţiunile tind să scadă – atunci când se plătesc erorile de judecată investiţională, de intuiţie financiară – aşa că, indiferent de calitatea alegerii acţiunii respective, influenţa generală a condiţiilor prevalente ale pieţei de capital asupra valorii portofoliului poate fi factorul decisiv.
Tribulaţiile prin care trece sistemul economic şi financiar mondial au întors unele reguli ale finanţelor clasice pe dos. Una dintre sintagmele pe care le-am reînvăţat în timpul crizei este cea de preţ al riscului. Termenul se referă la cuantificarea volatilităţii induse în valoarea capitalului investitorului, cea datorată asumării, atât a riscului nesistematic, cât şi a celui sistematic. Riscul individual nesistematic se poate administra relativ uşor, prin diversificare, iar portofoliul rezultat ar trebui să aducă un randament comensurat doar cu riscul general, sistematic; acest risc nu poate fi, în principiu, diversificat, dar poate fi controlat prin asumare de poziţii mai complexe, de neutralizare a poziţiilor lungi cu cele scurte sau de imunizare la evoluţii ale ratelor de dobândă sau prin hedging al poziţiilor. Poziţiile complicate de vânzare în marjă sau în lipsă sunt folosite exact pentru aceste tehnici şi oricât de mult le-aş agrea teoretic – pentru că atunci când, la începuturile meseriei de investitor capitalist, am făcut pariuri de acest fel, cu puţină judecată critică dar cu multă… speranţă non-raţională – am pierdut foarte uşor şi foarte repede, mai mult de două treimi din portofoliul investiţional.
Condiţiile dificile în care guvernele s-au împrumutat masiv în timpul crizei – sub ochiul vigilent, dar îngăduitor, al băncilor centrale – au dus la o ofertă în creştere de titluri şi obligaţiuni de stat, pe toate maturităţile. Guvernele au beneficiat maximal de politicile acomodative ale băncilor centrale, cu rate monetare scăzute şi au încercat astfel să îşi finanţeze deficitele la dobânzi cât mai mici. Cam de atunci, obligaţiunile şi acţiunile au început să semnaleze complet diferit opinia despre evoluţia economică, iar această dihotomie poate fi un mecanism robust de protecţie pentru amendarea riscului investiţional.
Pe de altă parte însă, piaţa financiară a început să devină, în timp, uşor nemulţumită de deficitele bugetare rezultate, dar, mai ales, de capacitatea de finanţare a acestora în viitor, ajungând în cele din urmă să preţuiască riscul suveran la dobânzi apropiate de cele ale emitenţilor corporativi, cei care, în mod normal, nu beneficiază de privilegiul unor dobânzi atât de scăzute. Astfel, curbele de randament ale celor două tipuri de emitenţi: suveran – cu ratingul cel mai bun – şi corporatist – cu un rating mai scăzut, dar cu un risc mai ridicat – nu numai că s-au intersectat, dar au început să se poziţioneze într-o relaţie inversă; adică marile corporaţii, cu bilanţuri solide şi indicatori de solvabilitate financiară confortabili reuşesc să se împrumute mai ieftin decât guvernele lor. Condiţiile foarte bune de finanţare a deficitului guvernamental se pot transmite favorabil şi în evaluarea respectivă în preţul capitalului de finanţare oferit marilor companii româneşti. Este obligatoriu, cred, ca oferta de listare să conţină şi o mărire de capital investiţional absolut necesar şi companiei emitente.
AGERPRES: În momentul de faţă, o listare precum Hidroelectrica ar putea ajuta bursa de la Bucureşti?
Adrian Mitroi: Altădată chiar eram convins de avantajele, doar ale unei asemenea măsuri. Chiar dacă listezi doar o mică parte din acţiuni, apoi preţul rezultat al acestora îl extrapolezi pe toate întreprinderea, dintr-o dată averea acţionarilor devine mai mare – o creştere de valoare contabilă şi nu reală. Cred că piaţa, acum că listarea duală nu mai este de luat în seamă, va putea cumpără şi o combinaţie de listare cu mărire de capital, care să transpună astfel capital şi companiei şi să trimită astfel un mesaj pozitiv pentru întreaga piaţă de capital. Crearea de valoare pentru acţionari se poate face în multe feluri, prin răscumpărare de acţiuni, prin listare sau prin mărire de capital. Investitorii sunt deştepţi şi sofisticaţi, se pricep bine acum la folosirea acestor tehnici şi aşteaptă un reviriment de la bursă, o abordare mai fresh, mai smart, mai adecvată noilor realităţi – aceea de atragere a noilor investitori şi apoi de mai multe afaceri pentru cei existenţi.
AGERPRES: Să înţeleg din ceea ce spuneţi că privatizările nu mai sunt o soluţie?
Adrian Mitroi: S-a schimbat ceea ce până acum ceva timp părea „by the book”. Lumea economică şi „realpolitikul” şi-au schimbat regulile şi noi trebuie să acţionăm agil în virtutea acestor reguli. Nu mai cred în privatizări de dragul privatizării, care nu adaugă valoare economică chiar companiei, nu mai cred în privatizarea întreprinderilor de stat performante, ele pot să performeze economic şi social şi sub formatul acesta, nu mai cred că absolut întotdeauna capitalul şi „savoir faire”-ul privat ştiu să aducă soluţiile cele mai bune pentru că nici ei nu le au întotdeauna, ba chiar am început să cred că este posibil, câteodată, ca statul să fie un bun administrator, pentru simplul motiv că el trebuie să aibă grijă de un portofoliu întreg de corelaţii la nivel multi-sectorial, industrial, naţional, strategic.
Privatul nu are timp sau acţionar răbdător pentru a înţelege repercusiunile sociale şi economice la nivelul societăţii şi al deţinătorilor de interese, ale unor decizii strict de profitabilitate a afacerii. Nu mai cumpăr atât de uşor, deşi le cer studenţilor să rezolve studii de caz neverosimile despre virtuţile infailibile ale capitalismului, formatul actual de capitalism sub-performant, alocator vicios de capital şi de mal-investiţii. Sper la o rafinare a capitalismului spre mai responsabil social, mai transparent şi mai eficace, cu interes pe termen lung, mai interesat de binele, în sens larg, al întregii societăţi, dar mai ales al copiilor noştri.