România, Ungaria, Bulgaria, Polonia şi alte şase state UE spun că extinderea Nord Stream nu este în interesul UE

Economica.net
27 11. 2015
0__16278743_303_00_08588500

În luna septembrie, Gazprom şi cinci companii energetice europene (E.ON, BASF, OMV, ENGIE şi Royal Dutch Shell) au semnat un acord de principiu pentru dublarea capacităţii gazoductului Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania via Marea Baltică până la 110 miliarde meri cubi pe an, începând din 2019.

De asemenea, miercuri Gazprom a oprit livrările de gaze naturale spre Ucraina, iar autorităţile de la Kiev au anunţat că vor căuta să obţină gaze naturale mai ieftine din altă parte.

În scrisoarea, trimisă joi şi semnată de guvernele din Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia, se subliniază că proiectul Nord Stream II ar trebui supus unei analize atente din partea organismelor de reglementare şi de asemenea se cere organizarea unei ‘dezbateri aprofundate’ la summitul UE de luna viitoare.

‘Poziţia Comisiei Europene cu privire la proiectul Nord Stream II va influenţa în mod esenţial percepţia asupra Politicii comune de apărare şi securitate externe în rândul principalilor aliaţi şi partenerilor tradiţionali’, se arată în scrisoarea consultată de Reuters.

În scrisoare se mai precizează că extinderea gazoductului Nord Stream, astfel încât volume mai mari de gaze naturale ruseşti să ajungă direct în Germania fără a mai trece prin ţările de tranzit, ar putea avea consecinţe serioase pentru Ucraina şi statele UE. ‘Păstrarea rutei de transport prin Ucraina este în interesul strategic al Uniunii Europene pe ansamblu, nu doar din punct de vedere al securităţii energetice dar şi pentru întărirea stabilităţii regiunii Europei de Est’, se mai arată în scrisoare.

Comisia Europeană vrea să reducă dependenţa blocului comunitar de Rusia, ţară care asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

‘Ucraina este o ţară sigură de tranzit. Gazul ar trebui să continue să treacă prin Ucraina’, a declarat joi comisarul european pentru Energie, Arias Canete. Acesta a adăugat că Executivul comunitar nu este îngrijorat de întreruperea livrărilor de gaze naturale ruseşti spre Ucraina deoarece rezervele sunt la un nivel confortabil.