România va atinge un vârf de creştere economică de 5% în 2025 – raport

România va atinge un vârf de creştere economică în anul 2025, când avansul PIB este estimat la 5%, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2023 şi proiecţia acesteia pe anii 2024 - 2026.
AGERPRES - mie, 07 dec. 2022, 08:33
România va atinge un vârf de creştere economică de 5% în 2025 - raport

În perioada menţionată, ritmul mediu anual de creştere economică estimat este la 4,8% în condiţiile în care, în 2024 este creionat un avans al PIB de 4,8% iar în 2026 de 4,5%.

„Estimarea are ca fundament o accelerare a investiţiilor publice şi private în domeniile prioritare ale economiei, în condiţiile unei absorbţii cât mai bune a fondurilor europene din PNRR şi din cadrul financiar multianual. Exportul net îşi va menţine contribuţia negativă pe întreg intervalul de prognoză, înregistrând totuşi o tendinţă de diminuare treptată”, se precizează în document.

Pe partea ofertei, construcţiile vor reprezenta domeniul cel mai dinamic, accentul fiind pus cu precădere pe derularea proiectelor finanţate din PNRR şi pentru care se estimează o creştere medie anuală a valorii adăugate brute de 9%. Pentru sectorul terţiar se prevede un ritm mediu anual de 4,6%, accentul fiind pus pe dezvoltarea serviciilor moderne (IT, servicii pentru întreprindere, etc.) şi în cadrul acestui domeniu atragerea fondurilor din PNRR contribuind la o evoluţie susţinută. În ceea ce priveşte sectorul industrial, ritmul anual de creştere este estimat la 4,6%, cu dezvoltarea cu precădere a ramurilor cu tehnologii avansate şi aport sporit de valoare adăugată brută.

Creşterea preţurilor de consum la sfârşitul anului va încetini semnificativ în 2024, la 3,7%, de la 8% în 2023, urmând să ajungă la 2,9% în 2025 şi 2,6% în 2026.

Potrivit documentului citat, previziunile cu privire la rata inflaţiei au luat în calcul atât ani agricoli normali cât şi stabilizarea preţurilor la energia electrică, gaze naturale, petrol şi alte materii prime la nivel global, precum şi o uşoară depreciere în termeni nominali a monedei naţionale în raport cu moneda europeană.

Câştigul salarial mediu net lunar va urca constant în anii următori, de la 4235 lei în 2023, la 4686 lei în 2024, 5071 lei în 2025 şi 5451 lei în 2026. Rata şomajului va scădea uşor în perioada următoare, de la 2,7% în 2023, la 2,6% în 2024, 2,4% în 2025 şi 2,3% în 2026.

Ministerul Finanţelor a publicat marţi şi proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2023 care prevede o creştere a economiei de 2,8% şi un deficit bugetar de 4,4% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...