România va avea o platformă de tip Cloud Computing pentru instituţiile publice
Finanţarea proiectului, pentru care s-a pornit licitaţie în data de 1 aprilie, este realizată din fonduri structurale şi are loc prin intermediul Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale /OIPSI/ din cadrul Ministerului Societăţii Informaţionale /MSI.
ICI Bucureşti a demarat marţi o licitaţie deschisă pentru implementarea acestei platforme de cloud computing pentru instituţiile publice, după cum reiese din informaţiile postate în Sistemul Electronic de Achizitii Publice /SEAP/.
Conform caietului de sarcini, platforma ar urma să asigure resursele IT de procesare şi stocare, precum şi comunicaţii performante pentru ca ministerele, agenţiile şi alte instituţii locale sau centrale să aibă posibilitatea să migreze tehnica de calcul regăsită sub formă de centre de date locale sau calculatoare individuale, pe o platformă unică. În acest mod, se estimează o reducere a costurilor la nivel local cu administrarea propriei infrastructuri IT, specifice fiecărei instituţii.
Obiectivele proiectului ‘Infrastructură de tip cloud pentru instituţiile publice din România’ – ICIPRO sunt, printre altele, modernizarea, dezvoltarea şi eficientizarea serviciilor publice oferite către cetăţeni prin intermediul unei infrastructuri de tip Cloud Computing.
În plus, se are în vedere eficientizarea sistemului de achiziţii publice pentru echipamente şi servicii IT&C în cadrul instituţiilor publice locale şi centrale prin proiectarea şi implementarea unei platforme Cloud la nivel central dedicată instituţiilor publice din România.
Proiectul se încadrează în prevederile obiectivului general al Programului Operaţional Sectorial ‘Creşterea Competitivităţii Economice’, privind îmbunătăţirea productivităţii în toate sectoarele de activitate şi reducerea decalajului acestui indicator faţă de nivelul mediu al productivităţii în UE, astfel ca până în 2015, România să atingă 55% din productivitatea medie a UE.
Soluţia va permite găzduirea de sisteme informatice care sprijină desfăşurarea activităţilor instituţiilor publice, în calitate de beneficiari finali, obiectivul fiind oferirea de servicii de eGuvernare la nivele ridicate de calitate către cetăţeni.
Participanţii la licitaţie trebuie să aibă o cifră medie globală de afaceri pe ultimii trei ani de minimum 122,57 milioane lei. Totodată, ofertantul trebuie să demonstreze că, în perioada 2011-2013, a furnizat produse similare în valoare cumulată de cel puţin 46,52 milioane lei, furnizate la nivelul a maxim patru contracte şi a prestat servicii similare în valoare cumulată de minimum 14,77 milioane lei, prestate la nivelul a cel mult două contracte.
Termenul limită pentru pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21 mai 2014. Deschiderea ofertelor este programată pentru 22 mai.
La sfârşitul lunii noiembrie 2013, fostul ministru pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, semna alături de beneficiarul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică /ICI/, contractul aferent proiectului ‘Infrastructură de tip Cloud pentru Instituţiile Publice din România – ICIPRO’.
Proiectul face parte din cadrul Operaţiunii 3.2.1. şi a fost parafat în urma apelului 5.