România va avea opt poli de creştere economică-ministrul Economiei

03 06. 2012
da_87601700

Ministrul Economiei a declarat că va lansa opt poli de creştere economică, dintre care doi la Timişoara, alţi doi fiind deja lansaţi la Cluj-Napoca şi Iaşi.
„Vom lansa opt poli de creştere economică în România, deja doi poli au fost lansaţi la Iaşi şi în Cluj-Napoca, iar în Timişoara vom lansa un pol de cecretare ştiinţifică şi de asemenea un pol de creştere pe zona agriculturii şi dezvoltării alimentare”, a declarat Chiţoiu.

Ministrul a spus că, odată cu lansarea acestor poli de creştere economică, ministerul îşi propune să atragă investitori pentru dezvoltarea economiei.
„Ne interesează să aducem investitori şi să creăm un microclimat pentru dezvoltarea economiei în următorii ani. Timişoara este un centru universitar, aveţi resursele umane şi profesionale. Ne interesează să aducem firme româneşti şi străine să investească în cercatare. Statul vine cu facilităţi fiscale pentru cei care investesc şi autorităţile locale vor pune la dispoziţia acestor microcomunităţi de afaceri logistica necesară”, a explicat ministrul.

Daniel Chiţoiu a mai spus că Ministerul Economiei este interesat ca cerealele, spre exemplu, să fie prelucrate la nivel local, în timp ce autorităţile locale vor pune la dispoziţia investitorilor infrastructura necesară.