Economia românească a fost susţinută de mai multe acorduri convenite cu FMI şi Comisia Europeană după 2009, ultimul expirând în luna septembrie a acestui an.
‘Cu siguranţă vom solicita în mod oficial FMI, în cursul acestui an, să demarăm negocierile pentru un nou acord. Un acord cu FMI poate fi încheiat şi fără participarea Comisiei Europene, acestea sunt acorduri diferite’, a explicat Eugen Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a mai spus că, în prezent, deficitul bugetar preconizat pentru 2016 este de 2,1% din PIB, dacă nu sunt luate în calcul majorările de salarii planificate în sectorul public. Chiar dacă sunt incluse şi aceste majorări, deficitul bugetar va fi mai mic de 3%, a subliniat Eugen Teodorovici.
Începând din 2009 şi până în prezent, România a încheiat trei acorduri consecutive de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, care au servit ca o ancoră pentru politicile guvernamentale în domeniul bugetului, privatizării companiilor de stat şi economiei.
Ultimul acord cu FMI, încheiat în septembrie 2013 pentru 24 de luni, a avut o valoare de două miliarde de euro însă autorităţile de la Bucureşti nu au accesat fonduri. Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare. Acesta a fost cel de-al 10-lea încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional din ultimii 23 de ani şi al treilea acord solicitat FMI, de la declanşarea crizei economice, în 2009.