România va cere UE să aprobe o schemă de sprijin ca să facă reactoarele 3 şi 4 cu chinezii

România ia în considerare notificarea Comisiei Europene a unei scheme suport pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, urmând să-şi construiască documentul de notificare ţinând cont de contextul pieţei locale, a declarat Constantin Niţă, ministrul Economiei, într-un comunicat remis Agerpres.
Economica.net - vin, 10 oct. 2014, 16:03
România va cere UE să aprobe o schemă de sprijin ca să facă reactoarele 3 şi 4 cu chinezii

„În prezent, procedura de selectare a investitorului pentru Cernavodă 3 şi 4 este într-un stadiu avansat şi îmi exprim încrederea că va fi finalizată cu succes în următoarea perioadă”, a arătat ministrul citat.

Precizările ministrului Economiei vin în contextul în care Comisia Europeană a anunţat aprobarea proiectului Marii Britanii pentru construcţia centralei nucleare la Hinkley Point.

‘Anunţul Comisiei Europene privind aprobarea proiectului Marii Britanii pentru construcţia centralei nucleare la Hinkley Point este un semnal pozitiv la nivel european, în special din perspectiva dezvoltării de proiecte energetice cu emisii reduse de carbon. România are un proiect similar, Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Importantul pas făcut de Marea Britanie vine să confirme încrederea pe care o avem în ceea ce priveşte implementarea proiectului pe care l-am readus în prim-planul discuţiilor cu potenţialii investitori anul trecut’, a arătat Constantin Niţă, citat de Agerpres.

Britanicii vor să garanteze celor care dezvoltă centrala nucleară de la Hinkley Point (EDF în alianţă cu chinezii de la CGN şi CNNC) un preţ la electricitatea produsă care să acopere investiţiile, ceea ce, teoretic, este contrar practicilor Comisiei Europene

Potrivit acestuia, proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă înseamnă revitalizarea industriei locale, noi locuri de muncă şi consolidarea securităţii energetice a României.

Compania chineză China Nuclear Power Corporation este singura care a depus ofertă pentru a participa la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, a declarat, la începutul lunii septembrie a acestui an, directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache.

Potrivit acesteia, compania China General Nuclear Power Corporation /CGN/ are 11 unităţi nucleare în operare, de 11.620 MW, încă 15.000 MW în construcţie, o cifră de afaceri de 4,25 miliarde euro şi active de 37,49 miliarde euro.

Proiectul reactoarelor 3 şi 4 este evaluat, momentan, la 6,45 de miliarde de euro, însă studiul de fezabilitate în urma căruia s-a stabilit acest necesar de investiţii va fi revizuit.

Te-ar mai putea interesa și
Deficit de 30,24 miliarde lei în primele două luni ale anului. Statul consumă prea mulți bani, au scăzut doar investițiile cu 24 miliarde lei, în vreme ce cheltuielile s-au redus cu doar 0,2%
Deficit de 30,24 miliarde lei în primele două luni ale anului. Statul consumă prea mulți bani, au scăzut doar investițiile ...
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 30,24 mld. lei, respectiv 1,58% din PIB, arată un comunicat de miercuri al Finanțelor.......
Trump spune că va aplica tarife și mai mari pentru UE și Canada, dacă lucrează împreună pentru a face rău SUA
Trump spune că va aplica tarife și mai mari pentru UE și Canada, dacă lucrează împreună pentru a face rău SUA
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că ar putea fi aplicate tarife mai mari pentru Uniunea Europeană și Canada ...
Lista condițiilor pentru a primi un grant de 50.000 de euro la Start-Up Nation în 2025
Lista condițiilor pentru a primi un grant de 50.000 de euro la Start-Up Nation în 2025
În Monitorul Oficial au fost publicate două ordine ale ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, care marchează ...
Ciolacu continuă să susțină impozitul progresiv, dar spune că țara își poate permite să păstreze cota unică încă 5 ani
Ciolacu continuă să susțină impozitul progresiv, dar spune că țara își poate permite să păstreze cota unică încă 5 ani
Premierul Marcel Ciolacu este în continuare susţinătorul impozitului progresiv, dar spune că România îşi poate permite, ...