România va continua ajustarea fiscală şi anul viitor

Autorităţile de la Bucureşti intenţionează continuarea ajustării fiscale în anul 2015, pentru ca România să îndeplinească obiectivul bugetar pe termen mediu, acela al unui deficit structural de 1% din PIB, în acelaşi timp permiţând noi creşteri aşteptate ale co-finanţării proiectelor sprijinite de Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă publicat marţi de Comisia Europeană, la sfârşitul vizitei echipei de experţi a Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene.
Economica.net - mar, 04 feb. 2014, 11:54
România va continua ajustarea fiscală şi anul viitor

Comisia Europeană consideră că s-a înregistrat o încetinire a progreselor în reducerea arieratelor companiilor de stat, chiar dacă au fost demarate acţiuni corective, care includ transferuri bugetare şi măsuri de restructurare. 

‘Urmează a fi definit un plan de acţiune pentru reducerea sustenabilă a arieratelor pe termen mediu’, se arată în comunicatul de presă.

În ceea ce priveşte finalizarea ofertelor publice iniţiale în cazul celor trei întreprinderi de stat, respectiv Hidroelectrica, Electrica şi Complexul Energetic Oltenia, Comisia apreciază că aceasta se desfăşoară conform planificării, beneficiind şi de experienţa succesului înregistrat de prima ofertă publică iniţială în cazul Romgaz. 

‘Reforma cadrului de reglementare în sectoarele energie şi transporturi va continua, ca şi procesul dereglementării preţurilor la gazele naturale şi energie electrică, în concordanţă cu foile de parcurs convenite’, apreciază Comisia Europeană.

Potrivit calendarelor agreate de Guvern şi FMI în 2012, piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2014 pentru consumatorii industriali, iar pentru cei casnici procesul de liberalizare va fi finalizat la 31 decembrie 2017.

La gaze, calendarul iniţial prevedea liberalizarea pentru consumatorii industriali la 31 decembrie 2014, termen care se mută la 1 iulie 2014. Pentru casnici, preţurile vor fi complet liberalizate la 31 decembrie 2018.

Echipele Fondului Monetar Internaţional şi ale Comisiei Europene s-au aflat în vizită la Bucureşti în perioada 21 ianuarie – 4 februarie 2014, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare, combinate, în cadrul programului economic sprijinit de FMI prin Acordul Stand-By, precum şi pentru actualizarea situaţiei programului preventiv cu Uniunea Europeană privind balanţa de plăţi.

Te-ar mai putea interesa și
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al......
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Cinci dintre cele mai mari bănci din Wall Street s-au retras în ultimele săptămâni din NetZero Banking Alliance, o inițiativă ...
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Prologul ediției din 2025 a raliului Dakar s-a încheiat astăzi după parcurgerea primilor kilometri din traseul total ...
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei ...