România va contracta un împrumut de 60 milioane euro pentru îmbunătăţirea serviciilor judiciare
Potrivit unui comunicat al Executivului, remis AGERPRES, costul total estimat al proiectului este de 65 milioane euro, din care 60 milioane euro din împrumutul BIRD şi 5 milioane euro contribuţia părţii române, prin bugetul Ministerului Justiţiei.
Guvernul precizează că împrumutul va sprijini măsurile privind modernizarea clădirilor instanţelor şi a sistemelor informatice judiciare, incluse în Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei pentru dezvoltarea sistemului judiciar 2016-2020.
Conform comunicatului, se doreşte îmbunătăţirea funcţionării instanţelor şi instituţiilor aflate sub autoritatea Ministerului Justiţiei, a sediilor instanţelor (reabilitarea, extinderea, construirea, dotarea cu mobilier a acestora), îmbunătăţirea structurii IT la nivel naţional, creşterea gradului de conştientizare a publicului cu privire la serviciile din domeniul judiciar.
De asemenea, se are în vedere îmbunătăţirea activităţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, prin dotarea cu hardware, proiectarea, dezvoltarea şi implementarea unui sistem de arhivare electronică, dar şi îmbunătăţirea activităţii parchetelor prin remedierea infrastructurii IT la nivel naţional şi a infrastructurii de securitate la nivelul Ministerului Public.
Proiectul va fi implementat de Ministerul Justiţiei prin Unitatea de Management al Proiectului (numită Direcţia de Implementare a Proiectelor Finanţate din Împrumuturi Externe – DIPFIE), existentă deja în cadrul instituţiei.
Împrumutul de 60 milioane euro va fi acordat de BIRD, pe o perioadă de 10 ani, din care 6 ani perioadă de graţie, în condiţii financiare avantajoase pentru statul român, se mai arată în comunicat.