România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE – Verchere, OMV Petrom

Directorul companiei OMV Petrom, Christina Verchere, a precizat joi că în 2027 ar urma să fie extrase primele cantităţi de gaze prin proiectul Neptun Deep şi că România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.
AGERPRES - joi, 22 iun. 2023, 11:53
România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE - Verchere, OMV Petrom

Precizările au fost făcute la Palatul Victoria, în cadrul evenimentului prilejuit de anunţul companiilor OMV Petrom şi Romgaz referitoare la dezvoltarea proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre.

„2027 este anul în care aşteptăm primele cantităţi de gaze şi, în timp, România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Proiectul va dura aproximativ două decenii, iar veniturile aduse la bugetul de stat vor sprijini dezvoltarea societăţii. Neptun Deep este un proiect strategic şi pentru noi, şi pentru România. Este o provocare la care noi şi partenerii noştri, Romgaz, suntem gata să răspundem. Avem experienţă în calitate de operatori în ape de mare adâncime şi de mică adâncime şi ne unim forţele cu furnizori de cea mai bună calitatea din întreaga lume. Împreună cu Romgaz vom investi până la 4 miliarde de euro pentru ca Neptun Deep să fie un succes. Neptun Deep va conta pe cea mai bună infrastructură, tehnologiile cele mai moderne, care protejează în acelaşi timp mediul şi aduc siguranţă în operaţiuni”, a spus ea.

Directorul OMV Petrom a apreciat că anunţarea deciziei finale de investiţii în proiectul Neptun Deep reprezintă „un nou capitol, esenţial pentru sectorul energetic” al României. Ea a menţionat că proiectul va sprijini „securitatea energetică” a ţării, dar şi transformarea acesteia într-un „jucător foarte important” pe această piaţă.

„Producţia estimată este de aproximativ 30 de ori mai mare decât cererea anuală, care acoperă 4,3 milioane de gospodării. Veniturile estimate ale statului român ar fi 20 de miliarde de euro. Neptun Deep este un pas foarte important pentru strategia noastră 2030, care îşi propune să sprijine tranziţia energetică a României şi a regiunii”, a mai spus ea.

Christina Verchere a reamintit că este vorba despre două zăcăminte, Domino şi Pelican Sud, care au adâncimi între 100-1.000 de metri. Zece sonde vor extrage gazele naturale, care vor ajunge la o nouă platformă offshore.

„Aceste unităţi vor fi operate la distanţă, prin intermediul unei replici digitale, ceea ce va permite siguranţa şi optimizarea proceselor. Gazele vor fi procesate pe platforma onshore şi vor fi apoi trimise printr-o conductă care va fi conectată la reţeaua naţională”, a precizat Christina Verchere.

Directorul general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz, Răzvan Popescu, a apreciat că dezvoltarea proiectului Neptun Deep reprezintă o decizie istorică. El a adăugat că Romgaz, prin filiala Romgaz Black Sea Limited, a transmis împreună cu OMV Petrom, către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, planurile de dezvoltare pentru cele două zăcăminte comerciale.

„Astfel, proiectul Neptun Deep intră într-o nouă fază, iar decizia finală de a investi în aceste zăcăminte este una istorică, ce va aduce beneficii incontestabile securităţii şi independenţei energetice a României. Astfel, Romgaz rămâne angajat în atingerea obiectivelor acestui proiect şi suntem încrezători că ANRM va confirma cât mai curând planul de dezvoltare a celor două zăcăminte, moment de la care va începe efectiv etapa de dezvoltare a acestor două zăcăminte”, a spus el.

OMV Petrom a informat că zăcământul Domino se află la 170 de kilometri de ţărm, în ape cu o adâncime de un kilometru. La această adâncime, presiunea este de 100 de kilograme pe centimetru pătrat, iar pentru instalarea echipamentelor submarine se vor folosi „tehnologii de ultimă generaţie”. Pentru zăcământul Domino vor exista două centre de foraj. Fiecare cap de coloană are aproximativ dimensiunea unei camionete. Ambele centre de foraj sunt conectate la o platformă offshore.

Zăcământul Pelican Sud are centrul de foraj mai aproape de platformă. Înălţimea platformei de gaze naturale „va depăşi şase Coloane ale infinitului, aşezate una peste cealaltă”. Platforma nu este prevăzută cu echipaj, îşi generează propria energie, funcţionând „la cele mai înalte standarde de siguranţă şi protecţie a mediului”. Pentru a confirma siguranţa operaţiunilor, vor fi efectuate inspecţii periodice, menţionează compania.

„Gazele naturale necesită operaţiuni minime de tratare înainte de a fi transportate către uscat printr-o conductă nouă de 160 de kilometri. De-a lungul acesteia va fi instalat un cablu de fibră optică ce permite monitorizarea şi controlul platformei de la distanţă. Pe măsură ce se apropie de ţărm, conducta va fi îngropată. Folosim tehnologii de ultimă generaţie, conducta va subtraversa plaja fără a perturba mediul înconjurător. Aceasta va rămâne îngropată până ajunge la o staţie de măsurare a gazelor naturale de mici dimensiuni, aflată la peste un kilometru distanţă de malul mării. Gazele naturale sunt preluate acum în sistemul naţional de transport”, transmite OMV Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 36.250 tone la 38.451 tone, conform......
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...