România va extrage gaze din Marea Neagră la sfârşitul anului 2026, începutul anului 2027 – Popescu
„În anul 2020, în plină pandemie am spus, când compania americană Exxon a anunţat că doreşte să plece din România, că mi-aş dori ca Romgaz să cumpere participaţia Exxon. S-a intrat într-o discuţie, s-a intrat într-o negociere între Romgaz şi Exxon şi în anul 2021, dacă nu mă înşel, această achiziţie a fost făcută. Cred că a fost finalizată în prima parte a anului trecut, în anul 2022. Producţia şi extracţia de gaze din Marea Neagră au fost, în sfârşit, puse de direcţia cea bună. Am vorbit despre gazele din Marea Neagră şi aici nu pot să nu spun că, probabil în cursul săptămânii viitoare, o să vedeţi anunţuri cu privire la decizia de investiţie pentru gazele din Marea Neagră. Poate că mulţi dintre dumneavoastră nu mai credeaţi, se întâmplă acest lucru. Se va întâmpla cu certitudine acest lucru şi cele două mari companii, Romgaz şi OMV Petrom, vor începe investiţiile în Marea Neagră. La sfârşitul anului 2026, începutul anului 2027, România va extrage gaze din Marea Neagră şi vorbim de gaze mai mult decât putem consuma. România va deveni, practic, furnizor de securitate, un jucător pe piaţa regională a gazelor naturale. Sunt mândru, pentru că Romgaz a devenit al doilea mare producător din Europa de gaze naturale şi sunt convins că Romgaz are capacitate, după extracţia gazelor Mare Neagră, să devină primul producător de gaze naturale din Europa”, a spus Popescu.
În acelaşi context al producţiei de energie electrică, fostul ministru al Energiei a apreciat că reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă ar urma să fie puse în funcţiune în anii 2030 şi 2031.
„Avem programul nuclear civil al României pe care n-i l-am asumat prin Programul de guvernare din 2019 cu care am venit. Şapte ani de zile România a fost blocată în negocieri pentru reactoarele 3 şi 4 cu companii din China. Şapte ani de zile s-au pierdut… Gândiţi-vă că dacă am fi avut aceşti şapte ani de zile la dispoziţie şi ar fi început în urmă cu şapte ani, astăzi aveam reactoarele 3 şi 4 puse în funcţiune. Am oprit şi am reziliat toate contractele şi toate negocierile cu companiile din China. Am negociat şi am însemnat acordul interguvernamental la Washington, în plină pandemie. (…)În momentul de faţă, avem în cursul acestui an, în septembrie, cel mai probabil, reactoarele 3 şi 4 vor fi în linie dreaptă şi se vor semna contractele pentru execuţie. Avem Faza 1 contractată pentru reactoarele modulare de la Doiceşti, urmând ca tot până la sfârşitul acestui an să se semneze contractul pentru Faza 2 pentru reactoarele modulare. Deci, practic România intră în linie dreaptă cu construcţia acestor reactoare şi în 2029, cel târziu, termenul pentru punerea în funcţiune a reactorului modular, 2030 reactorul 3, şi 2031 reactorul 4 de la Cernavodă. Asta înseamnă independenţa energetică a României.
Virgil Popescu prezintă, vineri, într-o conferinţă de presă organizată la final de mandat, bilanţul activităţii sale. El a ocupat funcţia de ministru al Energiei începând din data de 4 noiembrie 2019.