România va fi împărţită în zece zone de vânt şi soare în care să se pună turbine şi panouri. Ce spune industria regenerabilelor

“Până în anul 2025, se vor elabora studii care să permită instituirea a cel puţin zece zone de dezvoltare a centralelor eoliene şi fotovoltaice pe teritoriul naţional, fiecărei zone fiindu-i stabilită delimitarea şi capacitatea maximă ce poate fi instalată. În aceste zone de dezvoltare se vor institui proceduri simplificate pentru  autorizarea lucrărilor, pentru racordarea la sistem precum şi pentru autorizarea lor după punerea în funcţiune”, se arată în ultima strategie energetică a României, elaborată de Ministerul Energiei

Strategia arată că această măsură este necesară pentru ca, la orizontul anului 2030, România să îşi atingă ţinta de energie electrică obţinută din surse regenerabile, stabilită de Comsia Europeană la 32%, la nivelul blocului comunitar.

Autorităţile estimează că, în 2030 se se va înregistra o creştere a capacităţilor eoliene până la o putere de 4.300 MW şi a celor fotovoltaice de până la 3.100 MW, de la circa 3.100 şi, repectiv, 1.500 în prezent. “Corespunzător acestor capacităţi instalate, în anul 2030, energia medie anuală furnizată în sistemul energetic naţional din surse eoliene va fi de cca. 11 TWh iar cea din surse fotovoltaice de cca. 5 TWh/an”, se arată în strategie

De ce este nevoie de apariţia acestor zone de dezvoltare? “Repartiţia potenţialului eolian permite valorificarea cu performanţe economice ridicate doar pentru câteva regiuni ale ţării. În aceste regiuni se ajunge la concentrarea capacităţilor de eoliene care provoacă, zonal, o supraîncărcarea  şi o depășirea  a capacităţii reţelei de transport şi distribuţie a energiei. În ceea ce priveşte protecţia mediului, în dezvoltarea de până acum s-a constatat că a acţionat ca factor limitativ în dezvoltarea de noi parcuri proximitatea cu arealele Natura 2000 precum şi suprapunerea cu culoarele de migraţii ale avifaunei.

Deşi potenţialul solar este caracterizat de o oarecare uniformitate, dezvoltarea proiectelor solare de mare capacitate a fost limitată prin reglementările privind utilizarea terenurilor agricole şi prin capacitatea limitată a reţelelor electrice”, spun autorii strategiei.

Citeşte şi:

Ce spune strategia energetică despre prosumatori: capacitate totală limitată la 750 MW în 2030, apar prosumatorii industriali şi comerciali

Cum vede industria regenerabilelor acest viitor cadru în care îşi poate extinde afacerile în România. Iată ce spune Claudia Brânduş, preşedinte Asocieţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA)

“Apariţia tehnologiilor de energie regenerabilă a schimbat paradigma- acum capacităţile de producţie se instalează lângă resursă, nu lângă consum. Asta înseamnă că în noua paradigmă reţelele trebuie să se flexibilizeze în aşa fel încât să poată să ofere integrarea optimă a capacităţilor unde e resursă. Aşa cum sună propunerea, se păstrează barierele tehnice ale reţelelelor, gândite pe structurile vechi în care capacitarea de producţie este lângă consum, astfel încât dezvoltarea poate fi şi în continuare împiedicată. În mod normal în noua paradigmă întâi se stabilesc zonele cu potenţial eolian şi solar, după care se redirecţionează investiţiile în reţele.  Asta pentru ca acolo unde este resursa bună, să se facă integrarea cât mai bine”, spune Claudia Brânduş.

“Partea bună a propunerii este că s-a gândit în sfârşit să se facă o hartă a resurelor, care trebuie să fie cât mai credibilă, sens în care îi invităm (pe decindenţii statului-n.red.) să facă studiile împreună cu investitorii care au făcut de ani de zile astfel de studii şi pot să ofere nişte date foarte importante. Este o ideea foarte bună să se ştie unde sunt zonele cu potenţial. După asta, trebuie văzut care e necesarul de investit în reţele. Odată optimizate costurile cu racordarea, odată schimbate regulile de participare în piaţă, regenerabilele nu mai au nevoie de subvenţii, au nevoie de ceea ce se cheamă “market fit for RES” – reguli de piaţă adaptate lor, şi au nevoie de o altfel de gestiune a reţelelor.  Ele trebuie să fie digitalizate, să asigure flexibilitate, iar flexibilitatea o să vină şi din zona de consum. Nu mai avem vechiul model în care e un buton central din care ridicăm şi coborâm producţia în funcţie de consum, ne mutăm către o structură de piaţă în care şi consumul se va regla în aşa fel încât să răspundă energiei regenerabile. Nu ai cum să integrezi regenerabile dacă nu dai drumul la reţelele digitalizate, la maşini electrice, la demand-site management. Toate astea pot să scadă costurile de integrare în reţea, să optimizeze costurile de dezvoltare a centralelor eoliene şi solare şi nu mai e nevoie de subvenţii.

În lispa acestor optimizări, costul de integrare a regenerabilelor devine mai mare, şi pe preţul pieţei ele nu se pot dezvolta, aşa cum de fapt nu se dezvoltă nici nuclearul şi nici cărbunele. Marea diferenţă este că la regenerabile, cu nişte condiţii de piaţă şi cu investiţii direcţionate în reţea, se pot dezvolta la preţul pieţei-la restul este imposibil pentru că sunt costuri mult mai mari”, a continuat oficialul RWEA.

Citeşte şi:

Totul despre panourile fotovoltaice acasă: cât costă, cât economiseşti la factură, ce trebuie să faci şi de ce acte ai nevoie

 Cum vede industria regenerabilelor acest viitor cadru în care îşi poate extinde afacerile în România. Iată ce spune Claudia Brânduş, preşedinte Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA)

“Apariţia tehnologiilor de energie regenerabilă a schimbat paradigma – acum capacităţile de producţie se instalează lângă resursă, nu lângă consum. Asta înseamnă că în noua paradigmă reţelele trebuie să se flexibilizeze în aşa fel încât să poată să ofere integrarea optimă a capacităţilor, în zonele unde se regăsesc resursele de energie regenerabilă. La o primă vedere asupra propunerii, se păstrează barierele tehnice ale reţelelelor, gândite pe structurile vechi în care capacitarea de producţie era localizată lângă consum, astfel încât dezvoltarea rețelelor în vederea integrării resurselor regenerabile poate fi în continuare împiedicată. În mod firesc, în noua paradigmă, pentru început ar trebui stabilite zonele cu potenţial eolian şi solar, iar direcţionarea investiţiilor în rețele să fie realizată în consecință.. Asta pentru ca acolo unde se regăsesc resursele de energie regenerabilă, să poată fi realizată integrarea lor cât mai bine”, spune Claudia Brânduş.

“Partea bună a propunerii este că a fost introdus în sfârşit conceptul de hartă a resurselor, care trebuie să fie cât mai credibilă, sens în care îi invităm (pe decidenţii statului – n.red.) să facă studiile împreună cu investitorii care au făcut astfel de analize de ani de zile şi pot să ofere nişte date foarte importante. Este o idee foarte bună să se ştie unde sunt zonele cu potenţial. Ulterior, trebuie văzut care este necesarul investițional în reţele. Odată optimizate costurile cu racordarea, și schimbate regulile de participare în piaţă, regenerabilele nu mai au nevoie de subvenţii, ci de ceea ce se cheamă “market fit for RES” – reguli de piaţă adaptate lor, precum şi de o altfel de gestiune a reţelelor. Ele trebuie să fie digitalizate, să asigure flexibilitate, iar flexibilitatea va veni şi din zona de consum. Nu mai avem vechiul model în care e un buton central din care ridicăm şi coborâm producţia în funcţie de consum, ne mutăm către o structură de piaţă în care şi consumul se va regla în aşa fel încât să răspundă energiei regenerabile. Nu ai cum să integrezi regenerabile dacă nu permiți accesul la reţelele digitalizate, la maşini electrice, la demand-site management. Toate astea pot scădea costurile de integrare în reţea, pot optimiza costurile de dezvoltare a centralelor eoliene şi solare asttfel că nu va nu mai sunt necesare  subvenţii.

În lipsa acestor optimizări, costul de integrare a regenerabilelor devine mai mare, iar preţul pieţei nu va asigura dezvoltarea lor, aşa cum de fapt nu asigură nici condițiile pentru energia nucleară sau cea din  cărbune. Marea diferenţă este că sectorul energiilor regenerabile, în condiţii de piaţă şi cu investiţii direcţionate în reţea, se poate dezvolta în condiții de vânzare a energiei la  preţul pieţei – pentru celelalte sectoare acest lucru este imposibil pentru că au costuri mult mai mari”, a continuat oficialul RWEA.

Se pun totuşi multe întrebări. Dezvoltatorii de proiecte regenerabile, care teoretic nu vor mai primi în viitor certificate verzi, vor pune noi turbine sau panouri în aceste zone asumându-şi riscul de piaţă? Va scoatre statul la licitaţie zonele şi va pune noi centrale cine va demonstra că poate scoate un preţ al energiei cât mai mic? Ce spune Brânduş

“Modelul cel mai bun ar fi să funcţioneze contractele de tip PPA (power purchase agreement) pentru ca fiecare investitor să îşi găsească un cumpărător pentru energia respectivă şi să nu aibă nevoie de niciun fel de intervenţie din partea nimănui. Asta înseamnă că o centrală îşi găseşte un client, semnează un contract de tip full offtake (contract pentru preluarea energiei viitoare – n.red.) pe 20 de ani şi nu se mai duce să ceară nimănui nimic, subvenţii sau altceva, că nu mai este nevoie. România din păcate nu acceptă acest mecanism, dorind să ducă totul pe pieţe centralizate unde nu ai cum să dezvolţi un contract pe termen lung, pentru că platforma nu permite introducerea tuturor condiţiilor contractuale. Este un instrument absolut privat.

Există şi situaţii în care statul consideră că, pentru a-şi atinge mixul de energie, are nevoie de o anumită capacitate eoliană sau solară, sens în care organizează zonele şi le scoate la licitaţie. Nu ştiu dacă România vrea să inventeze un offtaker pentru această energie. Teoretic se poate, practic e destul de complicat. Poate intenția este doar să liciteze terenul, ceea ce nu ar fi suficient, pentru că în România terenurile sunt în proprietate privată iar investiția trebuie făcută în zona unde sunt disponibile resursele. Există posibilităţi, se pot gândi soluţii. Nu ştiu la ce s-a gândit ministerul, dar noi susţinem contractele de tip PPA privat”, a declarat oficialul RWEA.

România avea, la finalul anului trecut, capacităţi de energie regenerabilă de circa 5.000 de MW care primesc certificate verzi, plătite apoi de consumatori, prin facturi, din care 3.105 MW eoliene, 1.360 MW fotovoltaice, 342 MW hidro şi 142 MW biomasă şi biogaz. Consumatorii finali de energie electrică plătesc echivalentul a 11,7 euro/MWh, pentru susţinerea energiei verzi

Investiţiile în sectorul energiei regenerabile se ridică la circa 8 miliarde de euro.