România va încheia un nou acord cu FMI

Economica.net
08 11. 2012
fmi_76841100

El a adăugat că în viitor este nevoie de asistenţa FMI pentru a oferi soluţii specializate în vederea aplicării unei strategii pe termen mediu a României, care să asigure creşterea economică.

„Cred că acesta este momentul potrivit să analizăm acordul existent şi să privim şi la câteva elemente ale viitorului acord. Aşa cum am discutat cu premierul şi cu guvernatorul BNR, am decis să avem un nou acord cu FMI pentru încă un an sau doi”, a declarat preşedintele Băsescu, la începutul întrevederii cu delegaţia organismelor internaţionale, aflată de marţi la Bucureşti în a şasea misiune de evaluare în cadrul acordului stand-by încheiat anul trecut.

Preşedintele a remarcat că Guvernul a trimis Comisiei Europene un punct de vedere asupra programelor pentru absorbţia fondurilor europene în perioada 2014-2020, iar reacţia Bruxelles-ului a fost „destul de neplăcută”. El a arătat că trebuie stabilită împreună cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială o strategie pe termen mediu cu privire la creşterea economică a României.

„De exemplu, noi am trimis, Guvernul a trimis, un punct de vedere asupra dezvoltării viitoare a programelor României până în 2020, iar reacţia Comisiei Europene a fost destul de neplăcută. Cred foarte mult că împreună cu FMI, cu UE şi BM putem prefigura o strategie pe termen mediu cu privire la creşterea economică, cum să asigurăm, cum să garantăm creşterea economică din România privind şi la situaţia bună pe care o avem în prezent”, a spus şeful statului.

El a arătat că, deşi România are o stabilitate în prezent datorită nivelului redus al datoriei publice şi al reducerii deficitului bugetar sub 3% din PIB, încă nu a „descoperit cheia garantării creşterii economice”.

„Suntem o ţară cu un nivel acceptabil şi redus al datoriei publice, suntem o ţară care în ultimii doi ani a făcut eforturi uriaşe pentru reducerea sub 3% a deficitului bugetar, dar nu am descoperit încă cheia cum să garantăm creşterea. Nu trebuie să plătim ca alte multe ţări din zona euro sume imense de bani pentru datoria publică, nu mai avem o problemă acum să finanţăm România de pe pieţele externe”, a mai afirmat Băsescu.

El a arătat că problema este că „rezerva” reprezentată de fondurile UE nu este folosită adecvat pentru a ajuta la o rată ridicată a creşterii economice.

„Trebuie să avem un parteneriat cu dumneavoastră, cu asistenţa dumneavoastră, pentru un program pe termen mediu privind creşterea economică”, a apreciat Băsescu, adăugând că în această strategie ar trebui incluse şi obiectivele privind energia, educaţia şi cercetarea fixate şi asumate de România în cadrul UE prin Agenda UE 2020.