România va lucra cu OECD la măsuri pentru combaterea erodării bazei de impozitare şi transferul profiturilor

România se va alătura ţărilor şi jurisdicţiilor care lucrează cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi cu membrii G 20 la dezvoltarea standardelor Proiectului BEPS (Erodarea bazei de impozitare şi transferul profiturilor) şi la monitorizarea implementării acestui pachet, care urmează să fie aplicat şi în ţara noastră, ţinând cont de particularităţile de dezvoltare, potrivit unui comunicat al Executivului.
Economica.net - joi, 02 iun. 2016, 09:46
România va lucra cu OECD la măsuri pentru combaterea erodării bazei de impozitare şi transferul profiturilor

‘Guvernul a aprobat astăzi, printr-un Memorandum, aderarea României ca asociat la Forumul de implementare a Proiectului BEPS, ceea ce va permite participarea ţării noastre la realizarea măsurilor privind combaterea erodării bazei de impozitare şi transferul profiturilor, precum şi implementarea acestora pe teritoriul naţional. Experienţa acestui forum va adăuga valoare şi implementării recomandărilor Uniunii Europene, în contextul propunerii de Directivă elaborată de Consiliu privind stabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale, care afectează în mod direct funcţionarea pieţei interne (ATAD)’, se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, în contextul creşterii mobilităţii capitalurilor şi activelor necorporale, al noilor modele de afaceri (economia digitală), în februarie 2013, OECD a întocmit o analiză-diagnostic privind aspectele care generează erodarea bazei fiscale şi împărţirea profiturilor, finalizată prin prezentarea raportului ‘Addressing Base Erosion and Profit Shifting’. Această analiză a fost urmată, în iulie 2013, de un plan de 15 acţiuni intitulat ‘Action Plan on Base Erosion and Profit Shifting’, care îşi propune să reformeze principiile fiscalităţii în domeniul impozitelor directe. Planul BEPS include recomandări pentru modificări legislative atât în plan naţional, cât şi ale prevederilor internaţionale, în scopul de a contracara situaţiile care apar ca urmare a utilizării de către multinaţionale a neconcordanţelor legislative din sistemele fiscale naţionale ale statelor în care acestea îşi extind activităţile, precizează Guvernul.

Executivul arată că acest plan va genera modificări ale Modelului OECD de convenţie de evitare a dublei impuneri, ale Liniilor directoare privind preţurile de transfer, precum şi ale sistemelor fiscale naţionale. ‘Obiectivul este acela de a se ajunge la soluţionarea, într-o proporţie cât mai mare, a dublei neimpozitări şi la îmbunătăţirea mecanismelor de soluţionare a cazurilor de dublă impozitare. Trebuie menţionat că acesta nu propune modificarea cotelor de impozitare, ci modalitatea de atribuire/alocare a profiturilor (bazei impozabile) între jurisdicţii’, se explică în comunicat.

O altă componentă a Planului de acţiuni BEPS este intensificarea schimbului de informaţii pe două planuri: printr-o creştere a transparenţei şi raportării de informaţii de către contribuabili către autorităţi fiscale, precum şi între autorităţile fiscale ale diverselor state. Această componentă este în concordanţă cu propunerea de modificare a Directivei privind schimbul de informaţii, cu scopul ca acesta să fie extins pentru deciziile fiscale transfrontaliere, se mai afirmă în comunicat.

Potrivit Guvernului, componentă importantă a acţiunilor BEPS este dedicată preţurilor de transfer. ‘Din cele 15 măsuri, cinci se referă explicit sau implicit la preţurile de transfer. România şi-a asumat prevederile Liniilor directoare privind preţurile de transfer emise de OECD pentru societăţile multinaţionale şi administraţiile fiscale prin preluarea în legislaţia naţională. Totodată, ţinând cont că această arie este în prezent una dintre cele mai vizate de autorităţile fiscale din România în controalele efectuate, participarea la implementarea pachetului de măsuri BEPS reprezintă o aliniere la practicile internaţionale din domeniu’, explică Executivul.

Forumul de implementare a Proiectului BEPS (Erodarea bazei de impozitare şi transferul profiturilor) a fost prezentat şi aprobat de către Secretariatul OECD în cadrul întâlnirii miniştrilor de finanţe din G20, care a avut loc la Shanghai, în 27-28 februarie 2016. Prima întâlnire a ţărilor care au aderat la Planul de Acţiuni BEPS va avea loc la Kyoto în perioada 30 iunie-1 iulie, informează comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului......
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...