România va putea exporta porci vii în Uniunea Europeană, după 13 ani

Economica.net
15 09. 2016
porc_6785496758940_34037200

‘Obţinerea acestui acord din partea Comisiei Europene permite României după o perioadă istorică recâştigarea dreptului de a face export cu porci vii şi cu carne de porc, nu doar în spaţiul comunitar ci şi în ţări terţe. Eforturile comune ale Reprezentanţei României la Bruxelles şi cele ale Ministerului Agriculturii şi ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – n.r.) au dat în sfârşit roade. Decizia se va aplica din momentul publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv în cel mult 15 zile de la aprobare. Deblocarea exportului de porci vii în spaţiul comunitar prin trecerea ţării în anexa I a Deciziei europene va oferi producătorilor români posibilitatea de a intra şi pe alte pieţe din afara Uniunii Europene’, a subliniat Irimescu.

Crescătorii de porci din România au solicitat în repetate rânduri deblocarea comerţului cu porcii vii către Uniunea Europeană în condiţiile în care ţara noastră este teritoriu liber de pestă porcină clasică de peste 8 ani, iar aceştia se află într-o situaţie dificilă din cauza crizei generale a sectorului european al cărnii de porc determinat de embargoul rusesc la importurile de carne de porc din Europa. Numai în ultimul an pierderile au fost estimate la peste 40 de milioane de euro.

Livrările de carne şi produse procesate din carne de porc provenind de la firme româneşti au fost interzise pe piaţa Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice.

În anul 2007, Comisia Europeană a decis să prelungească, până la 31 decembrie 2009, interdicţia impusă firmelor româneşti privind livrările de carne de porc, considerând că pesta porcină nu este încă ţinută sub control. În decembrie 2009, Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătate Animală a aprobat includerea României în anexa III a Deciziei 2008/855, ceea ce permitea unităţilor de procesare a cărnii de porc din România să iasă pe piaţa comunitară cu produse din carne provenită din zonele europene oficial libere de pesta porcină clasică.

Ulterior, România a solicitat Comisiei Europene, la cererea producătorilor români, includerea în anexa II a Deciziei 2008/855. Obţinerea acestei decizii a permis şi comerţul cu carne şi produse din carne de porc produse în România, deschizând producătorilor români perspective favorabile pentru a-şi comercializa produsele pe piaţa europeană.

Includerea României în anexa II a Deciziei 2008/855 a fost esenţială, deoarece astfel s-a putut solicita ulterior înscrierea în Anexa I a Directivei, ceea ce a permis liberalizarea totală, inclusiv posibilitatea comercializării porcinelor vii pe piaţa europeană.

În România, ultimele focare de pestă porcină din România au fost înregistrate în 2007, în judeţul Timiş, la fermele companiei Smithfield, unde au fost sacrificaţi peste 50.000 de porci.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), România avea la finele lunii mai a acestui an aproximativ 4,66 milioane de porci, în scădere cu 1,8% faţă de aceeaşi dată a anului trecut. Înainte de 1989, în România erau crescuţi aproape 15 milioane de porci.

Consumul anual în România se ridică la circa 11 milioane de porci, acesta fiind asigurat în proporţie de 50% din importuri.