România va putea testa într-un laborator nivelul radiaţiilor emise de telefoanele mobile
Laboratorul a fost construit de un consorţiu format din Comtest Voluntari şi Thermo Fix Braşov, contractul fiind atribuit la începutul anului 2013, scrie Mediafax.
Contractul s-a ridicat la 18,1 milioane de lei (TVA inclusă) şi a presupus proiectarea, construcţia, furnizarea, instalarea şi integrarea echipamentelor specifice, precum şi instruirea personalului ANCOM care va deservi laboratorul.
Finanţarea proiectului a fost realizată din veniturile proprii ale ANCOM.
Laboratorul va permite verificarea echipamentelor radio din punct de vedere al utilizării eficiente a spectrului de frecvenţe radio, astfel încât acestea să nu cauzeze interferenţe prejudiciabile care să împiedice buna utilizare a spectrului de către deţinătorii de licenţe sau utilizatorii finali.
Laboratorul ANCOM va fi acreditat exclusiv pentru măsurătorile necesare activităţii de control al pieţei de comunicaţii şi va acoperi o gamă largă de teste, precum testări ale surselor de alimentare, ale compatibilităţii electromagnetice privite din punctul de vedere al emisiilor şi imunităţii, testări ale imunităţii la descărcări electrostatice, ale impulsurilor electromagnetice de telecomunicaţii, testări ale echipamentelor de telecomunicaţii în operare, măsurări prin intermediul liniei TEM (transversal electromagnetic) sau măsurări ale indicelui SAR pentru telefoanele mobile, mai precizeaza Mediafax.